NLP blog

In prima parte mi-am imaginat consecintele unei lumi fara emotii negative constiente, insa cu multe emotii negative subconstiente, reprimate, cenzurate. M-am gandit la oamenii aflati in celebra stare de negare, care vorbesc cu zambetul pe buze despre nefericirea lor, care iti povestesc despre insomniile lor, anxietatile lor, singuratatea lor ca si cum ar vorbi despre masa de pranz. Daca te uiti in jur, vei vedea multi astfel de oameni. Desigur, este firesc sa mimezi fericirea la munca, sau in anumite grupuri sociale. Nu vad rostul de a ne arata emotiile si tristetile in public, doar de dragul de a fi spontani. Emotiile sunt atat de contagioase, incat e bine sa fim grijulii sa nu le raspandim. Cunosc insa multi oameni care duc jocul negarii foarte departe. Il duc in relatia cu partenerii de viata, cu cei mai buni prieteni, cu coach-ul sau psihoterapeutul lor. Unii dintre ei isi neaga nefericirea chiar fata de sine. Exista multe scuze la indemna prin care sa isi justifice atitudinea: “o sa treaca”, “totul va fi bine”, “trebuie sa gandesc pozitiv”, “trebuie sa fiu puternic/a”.

Exista un mit foarte puternic in zilele noastre, care afirma ca starile emotionale neplacute sunt periculoase pentru sanatate si pentru viata. Acelasi mit obliga la stari de “calm” si “iubire neconditionata”. Si iata ca avem multi oameni care pot fi comparati cu niste vulcani pe cale sa explodeze (lava fiind furia, frica, ingrijorarea, frustrarile, suferinta, invidia) insa care se comporta ca la carte, afisand atitudinea “zen”, zambind frumos, strangandu-si mainile elegant si povestindu-si succesele. Este insa de ajuns sa le observi respiratia, ca sa stii cum se simt cu adevarat. Sau sa ai capacitatea magica de a-i vedea dupa ce au ajuns acasa si au inchis usa, cand nu-i mai vede nimeni.

Si toate acestea nu pentru ca oamenii ar fi ipocriti, in nici un caz mai ipocriti decat in alte vremuri. Este vina mitului de care vorbeam. Desigur ca ezista un adevar in acest mit, ca in orice mit. Emotiile placute sunt desigur mai sanatoase decat emotiile neplacute. Dar daca tot te-ai ales cu emotii neplacute, din cauza contextului, sau a unor nerealizari, sau a unor relatii, este inteligent sa le accepti si sa faci ceva cu ele. Sa pretinzi ca nu le simti este ca si cum ti-ai imagina ca ai o camera curata dupa ce ai bagat la repezeala tot gunoiul sub pres sau prin sertare. Camera arata ca si cum ar fi curata, insa nu este cu adevarat. Si, daca gunoiul e de o anumita natura, dupa o vreme efectele “curateniei” se vor face simtite in mod foarte neplacut. In mod similar, reprimarea emotiilor negative duce la o fericire mimata, care pare buna pe termen scurt, insa dupa o vreme apar si efectele depresiei, oboselii, bolii.

Emotiile negative sunt o parte a vietii contemporane, asa cum sunt si praful, resturile de la masa, transpiratia. Este normal sa nu ne placa. Este inteligent sa stim ce sa facem cu ele.

Filmul mi-a placut mult pentru ca face parte din acea categorie a filmelor care pot fi vazute pe multe nivele. Fiecare vede ceea ce vrea.

Poti sa vezi un thriller in care eroul principal se dovedeste a fi de fapt psihotic, si toti presupusii criminali si presupusele pericole se dovedesc a fi demonii sai interiori. Un thriller psihologic, despre un om cu traume ramase din razboi si dintr-o casnicie tragica. Medici ingeniosi, care aproape reusesc sa-l vindece si sa-l aduca inapoi la realitate.

Viziunea aceasta se poate rasturna in finalul filmului, facand trecerea catre o alta intelegere. Eroul filmului se intreaba “este mai bine sa mori ca un om bun sau sa traiesti ca un monstru?” Hmm. Intrebarea te pune pe ganduri: oare se refera doar la el? Un psihotic are un moment de luciditate, realizeaza ca isi crease un scenariu frumos care sa il apere de durerea existentei proprii, si prefera sa aleaga fantezia in locul realitatii atat de crude?

Se refera oare intrebarea la noi ceilalti, din afara ecranului? Suntem noi cei care mai degraba ne refugiem intr-un scenariu in care suntem buni si frumosi, refuzand sa dam nas in nas cu realitatea mai trista a vietilor noastre? Suntem noi cei care fug de realitate consumand filme si jocuri vdeo, mancaruri bune, bauturi energizante, sporturi extreme, conversatii, flirturi, si orice ne face sa uitam ca viata ne trage de maneca? Sunt momentele noastre de luciditate atat de dureroase incat nu le suportam? Trecerea anilor, problemele celor dragi, scopurile amanate, zilele pierdute fara sa fi facut ceva important… sunt atat de dureroase incat tot ce putem suporta e fantezia?

E conditia umana atat de insuportabila incat tot ce avem sunt cele doua variante: sa traim ca niste monstri sau sa murim ca niste oameni buni? (Desigur, eu interpretez ca “a muri ca om bun” inseamna a trai in domeniul fanteziei, ceea ce inseamna de fapt a nu trai cu adevarat.)

Sa nu existe cea de-a treia posibilitate: a trai ca om bun?

Metafora inchisorii de nebuni e destul de sugestiva. Inchisoarea se afla pe o insula, si de acolo nu pleaca nimeni. Daca te gandesti astfel la societatea umana, e destul de trist. Si totusi, cand iesim de la film, ne reintoarcem usor la fantezie. Efectul filmului dureaza putin. Momentul de luciditate nu e periculos.

Sa ne imaginam pentru cateva momente cum ar arata aceasta lume. Oamenii ar fi in continuare ca in prezent, fiecare cu propria viziune, cu propriile principii si valori, cu propriile actiuni. Nu ar fi mai buni, mai intelegatori, mai empatici. Singura diferenta ar sta in faptul ca acesti oameni, orice s-ar intampla in jurul lor sau in interiorul lor, ar simti doar emotii pozitive. Spre exemplu, daca cineva m-ar jigni, eu as fi fercita sau macar multumita. Poate chiar i-as multumi celui/celei ce m-a jignit. Daca toti ceilalti soferi auto m-ar injura si s-ar baga in fata mea, le-as fi recumoscatoare pentru ca ajung la birou cu intarziere. M-as bucura desigur si pentru toate cuvintele frumoase pe care mi le adreseaza, ca si pentru gesturile dinamice corespunzatoare. Continuand pe aceeasi tema, oricand as simti o stare de disconfort interior in prezenta cuiva, repede as schimba-o in buna dispozitie. Doar emotii pozitive, nici urma de emotii negative!

Hmmm ceva nu pare in regula. Haideti sa ne uitam putin la consecintele vietii in aceasta lume. Revenind la primul exemplu, daca sunt impacata cand cei din jurul meu ma jignesc, in curand voi avea relatii cu multi oameni care sa stiu sa ma jigneasca permanent, ca si cum acest lucru ar fi a doua lor natura. Sau mi-as ignora toate semnalele corpului, simtind in continuu placere, oricate dulciuri as manca, sau oricat alcool as bea.

De fapt stiu oameni care chiar traiesc intr-o astfel de lume.

Avem nevoie de emotiile negative pentru a ne cunoaste pe noi, precum si lumea din jur. Daca intr-o interactiune cu tine eu voi simti furie, cu ajutorul ei voi intelege ca ceea ce tocmai ai spus/facut mi se pare nedrept. Pot, prin urmare, sa iti comunic ce simt, sa iti inteleg motivatia, sa iti cer sa iti schimbi, sau sa iau decizia sa modific relatia noastra (eventual sa cer un ordin judecatoresc de restrictie). Asadar, furia mea ma ajuta sa imi cunosc nevoile si sa actionez pentru a reveni la stari emotionale bune.

Problema principala apare cand aceste emotii negative nu isi au sursa in prezent, ci in trecut. In acest caz, intre ceea ce face/spune celalalt si propria mea reactie negativa este o diferenta foarte mare. Poate ma aprind si simt ca imi pierd mintile la o remarca nevinovata, la o privire usor neatenta, la un ton al vocii care ar putea fi la fel de bine iritat sau obosit. Tonul/privirea/remarca declanseaza amintiri vechi neplacute, si ma trezesc retraind emotii negative intense care nu au mai nimic de-a face cu persoana din fata mea. Sunt emotii traite demult, neprelucrate, pe care le duc cu mine peste tot, ca pe un rucsac greu, si nu am aflat inca modalitatea prin care sa scap de ele. Cred din cand in cand ca am scapat, consolandu-ma cu “timpul care le rezolva pe toate”, cand de fapt emotiile doar raman tacute o vreme pentru a reaparea, proaspete, la suprafata, declansate din te miri ce.

Prima conditie a schimbarii este sa gasesti resursele necesare schimbarii. Prima este timpul. Am vazut ca majoritatea oamenilor isi “fac” timp pentru ei abia cand sunt stransi cu usa de problemele care s-au tot adunat in viata lor.

Psihiatrii si alti oameni neutri si binevoitori ar numi aceste probleme anxietate, depresie, atacuri de panica, nevroze etc. NLP-ul (a se citi Erickson, Grinder, Bandler, Dilts, Andreas) insista sa afirme ca aceste etichete sunt niste nominalizari (cuvinte vagi, nespecifice, care nu explica nimic, care nu spun cine? ce? cand? cum face? si mai ales, cum poate face diferit?). Ei vorbesc despre capacitati mentale si convingeri specifice care pot fi modificate, despre imagine de sine si resurse emotionale. Pentru fiecare pas al schimbarii au tehnici care functioneaza in mod surprinzator de rapid. In loc sa incurajeze o persoana sa isi tina “problemele” in brate si sa vorbeasca la nesfarsit despre ele, o incurajeaza sa faca pasi catre o stare de bine, oferindu-i acces la propriile resurse si capacitati.

Desigur, ai nevoie si de alte resurse: energie, bani, informatii…

A doua conditie este sa crezi ca te poti schimba. Este greu sa te schimbi daca iti doresti sa se schimbe intai cei din jur si mediul in care traiesti. Romania e cum e, societatea e cum e, vremurile sunt cum sunt… se mai schimba si ele, ce-i drept, dar nu neaparat intr-o directie care sa-ti fie de folos. Poti astepta sa se intample o minune, sau poti incepe sa afli cum poti sa-ti atingi propriile scopuri si sa simti ca-ti traiesti viata.

A treia conditie este sa stii ce vrei sa schimbi. Cand ai stat ultima data nu “pe ganduri”, ci “pe vise”, asa cum obisnuiai sa fac in copilarie, adesea? Cand ti-ai lasat mintea sa creeze scenarii in directia dorintelor celor mai dragi?

Conditiile nu au neaparat aceasta ordine. Si nici nu sunt, de fapt, necesare. E necesar un simplu gest, poate doar un e-mail.

Rapport +

disponibilitatea de a merge in lumea celuilalt pentru a-l intelege; a face ce face celalalt; a simti ce simte celalalt;

Mowgli

Rapport -

maimutareala, ipocrizie, poza; a pretinde ca il placi si il respecti pe celalalt;

Balloo

O femeie si efortul ei de a invinge cancerul si efectele lui devastatoare. Modul in care cancerul o ajuta sa inteleaga moartea si viata, si sa accelereze dezvoltarea capacitatilor de a trai constient. Starile emotionale prin care trece, descrise uneori atat de precis incat simti ca femeia e in aceeasi incapere cu tine.

Relatia ei de iubire cu Ken Wilber, THE Ken Wilber. Aspectele umane ale relatiei lor, aspectele mistice ale relatiei lor, aspectele infantile ale relatiei lor. Priviri aruncate in intimitatea relatiei lor, acolo unde problemele create de boala ei incep sa transforme in infern o relatie care incepuse minunat. Munca lor de a pastra o relatie frumoasa, psihoterapia, ajutorul reciproc, intelegerea toleranta a propriilor defecte si ale defectelor celor dragi.

Reactiile femeii la tratamentele medicale, conventionale sau alternative. Incercarile ei neobosite de a gasi un drum afara din intunericul in care o arunca perspectiva unei morti premature. Reactiile ei umane fata de cei care incercau sa o “ajute” impunandu-si diversele convingeri despre boala si despre vina bolnavului de a se fi imbolnavit. Perseverenta orientata catre autoacceptare, dobandita dupa multe multe incercari.

Nimic neobisnuit. Nimic suprauman. Poate doar perseverenta. Si refuzul de a se resemna, de a se abandona supararii si tristetii. Ajutorul enorm al meditatiei, si in special al practicii compasiunii fata de propria persoana si fata de toate fiintele.

Capatul drumului: seninanatea pasionata. Bucuria de a trai viata, chiar cand viata inseamna durere fizica si pierdere si suferinta.

“Budismul si boala m-au invatat sa traiesc cu “nu stiu”, sa nu incerc sa controlez curgerea vietii, sa las lucrurile asa cum sunt, sa descopar pacea in mijlocul supararilor si al dezamagirilor vietii, printr-o atitudine de acceptare. Imi aduc aminte de cat de atasata eram de ideea actiunii, de faptul ca tot timpul imi gaseam o ocupatie, ca aveam nevoie sa umplu fiecare moment cu o activitate.

…… Intotdeauna am simtit ca este extrem de important sa nu precupetesc nici un efort si sa fac “ceea ce trebuie”. … Ce fetita buna eram! Dar acum , sub presiunea bolii, simt ca viata mea devine mai simpla, mai clara, mai incapatoare – mai degraba aerisita decat incarcata.” (pg. 406 – 407, Editura EF Publishing 2005)

Definitie: emotie foarte intensa de neplacere sau respingere fata de ceva exterior (obiect, comportament, persoana, grupuri de persoane, sau oameni in general) sau fata de propria persoana (in intregime, sau un aspect al ei).

Dorinta de a distruge sursa nefericirii/suferintei.

Varietati:

rautate – exprimarea urii in cuvinte sau gesturi care provoaca un rau fizic sau psihic celorlalti;

ironie, sarcasm – ura rece, de intensitate variabila, pastrata in interior, si exprimata doar partial prin cuvinte critice;

dispret – emotii de respingere asociate cu judecati critice la adresa celorlalti;

autodispret – emotii de respingere asociate cu judecati critice la adresa propriei prsoane;

ostilitate – ura de intensitate redusa, asociata cu perceperea unui conflict sau a unei rivalitati in relatia cu o alta persoana;

misoginism, mizantropie – ura fata de femei, respectiv oameni in general, combinata cu sentimente de superioritate si dispret;

rasism – ura fata de o categorie de oameni (ex. determinata de culoarea pielii, inaltime, nivel de educatie, aspect fizic, posibilitati financiare, preferinte alimentare, nationalitate etc.), combinata cu sentimente de superioritate si dispret;

Factori declansatori:

o nedreptate perceputa foarte intens, foarte dureros

persoane sau comportamente evaluate ca rele sau inferioare

Definitie: stare emotionala care se instaleaza atunci cand stimulul extern amenintator este perceput ca nedrept; reactie emotionala fata de o nedreptate, chiar sociala; se asociaza cu actiuni de indepartare/oprire a sursei externe neplacute – uneori actiunea este doar mentala, sau doar verbala.

Poate deveni un mecanism util de influenta sociala.

Este diferita de agresiune.

Varietati:

iritare – stare continua de furie de intensitate redusa/medie;

gelozie – furie care se declanseaza cand persoana iubita/dorita este absenta fizic, agresivitatea indreptandu-se catre aceeasi persoana, cat si catre contextul respectiv (alta persoana, activitate,loc);

izbucniri violente – furie intensa, care rabufneste si se exprima in cuvinte agresive, volum mare, gesturi agitate; uneori pot aparea din senin sau ca urmar a unui declansator nesemnificativ, pentru ca furia se acumula in interior de ceva vreme si a gasit o scuza pentru a se descarca;

furie exprimata calm – cererea drepturilor, exprimarea dezacordului in cuvinte clare, insa folosind un ton calm si politicos;

furie exprimata direct, necenzurat – emotia se exprima cu voce ridicata, acuzatii – cuvinte dure, emotionalitate – expresii corporale specifice furiei;

furie rece – furia este retinuta in interior, iar la suprafata se ridica un zid/raceala/retragere.

Factori declansatori:

comportamente externe despre care se presupune ca sunt rau intentionate sau nedrepte; de asemenea se presupune ca celalalt are control si este constient de ceea ce face.

Definitie: raspuns emotional de aparare care se instaleaza in cazul durerii si al altor stimuli amenintatori.

Varietati:

alerta, precautie – emotia fricii se combina cu ganduri legate de posibile neplaceri; intensitatea emotiei este redusa, insa prelungita in timp;

anxietate, ingrijorare – cand stimulii periculosi nu sunt prezenti, ci anticipati mental, insa sunt perceputi ca si cum s-ar intampla deja; probabilitatea ca situatiile imaginate sa apara in realitate este simtita ca fiind foarte mare;

panica – frica fata de situatii amenintatoare posibile, foarte intensa;

paranoia – frica de judecatile celorlalti; perceperea celorlalti ca fiind amenintatori;

Factori declansatori:

viitorul (personal – criza financiara, ratare, singuratate, batranete, boli, moarte; al unor grupuri mari de oameni – terorism, razboaie, al planetei – dezastre naturale, apocalipsa)

stimuli externi perceputi ca periculosi – animale salbatice, insecte, zborul cu avionul, lifturile, inaltimea.

respingerea sociala, vorbitul in public

Una dintre presupunerile nlp-ului este aceea ca in spatele unui comportament pe care nu reusim sa-l schimbam, al nehotararii, al conflictelor interioare, se afla parti ale personalitatii care actioneaza autonom si sunt diferite de atitudinea constienta. Aceste parti se formeaza pe baza experientelor de viata si a convingerilor dobandite intr-o anumita perioada a vietii, si raman la varsta respectiva.

Cea mai rea varianta este sa incercam sa distrugem aceste parti, sau sa ne arogam superioritatea asupra lor, ceea ce de obicei si facem. Din pacate, aceasta “lupta” nu poate fi castigata, deoarece forta acestor parti ale noastre nu dispare, ci se manifesta fie in obiceiuri mai puternice decat noi, in acte impulsive, in emotii de iritabilitate sau lipsa de chef, sau in comportamente si convingeri contradictorii. Suntem, cu alte cuvinte, departe de o viata armonioasa.

Jung, la inceputul secolului trecut, prin 1913, constientiza importanta intelegerii acestor parti din noi care sunt ale noastre fara a fi creatia noastra, fara a fi constientizate si intelese, insa influentandu-ne decisiv viata.

“Ceea ce importa in primul rand este diferentierea dintre constient si continuturile inconstientului. Continuturile trebuie izolate, si asta are loc cel mai usor personificandu-le si stabilind apoi, pornind dinspre constiinta, un contact cu ele. Numai asa li se poate extrage puterea, pe care altfel o exercita asupra constiintei. Intrucat continuturile inconstientului au un anumit grad de autonomie, aceasta tehnica nu ofera dificultati deosebite. Cu totul altceva este sa te familiarizezi cu faptul autonomiei continuturilor inconstiente. Si totusi, chiar in aceasta rezida posibilitatea de a te indeletnici cu inconstientul.”

Nlp-ul propune in primul rand acceptarea acestor parti, prin intelegerea intentiei lor pozitive. Pentru a intelege intentiile lor, si viziunea lor despre viata, le personificam si le dam cuvantul. Le ascultam si tinem cont de scopurile lor. Le educam si le ajutam sa-si atinga mai usor scopurile. Le imprumutam capacitatea de a gandi. Doar in acest fel putem, in cea mai buna varianta, sa le integram in felul nostru de a fi, si sa ne eliberam de conflicte interioare.

Jung, ca si cum ar fi inteles functionarea creierului descrisa de nlp, si in special importanta sistemelor de reprezentare, accentueaza necesitatea de a transforma emotiile – vagi, schimbatoare, greu de inteles – in imagini si sunete.

“Pe masura ce izbuteam sa traduc emotiile in imagini, adica sa gasesc acele imagini care se ascundeau in ele, se instaura linistea interioara. Daca m-as fi multumit cu emotiile si as fi lasat lucrurile asa, probabil ca as fi fost sfasiat de continututile inconstientului. Poate ca le-as fi putut disocia, scinda, dar atunci as fi cazut indiscutabil vinctima nevrozei si in cele din urma continuturile inconstientului tot m-ar fi distrus. Experimentul meu m-a invatat cat de salutar este din punct de veder terapeutic sa poti constientiza imaginile care zac indaratul emotiilor.”

Dupa ce continuturile sunt transformate in imagini, ele pot fi mai usor observate obiectiv. La fel, in tehnicile nlp de integrare a partilor interioare, ne situam de multe ori in pozitia observatorului, care poate privi totul fara a tine partea vreunei parti, fara a se lasa influentat de emotii.

“Asterneam pe hartie fantasmele care adesea mi se pareau a fi niste absurditati si impotriva carora resimteam rezistente puternice. Caci, atata timp cat nu le intelegi sensul, ele sunt un amestec diabolic de sublim si ridicol.”

Jung intelegea importanta de a lasa imaginile sa vina la suprafata constiintei, fara a le eticheta imediat ca absurde si fara a se teme ca va pierde controlul asupra lor. In mod asemanator, tehnicile nlp au succes in masura in care persoana poate lasa cu adevarat partile sale interioare sa se exprime, fara a interpreta negativ ceea ce spun acestea, fara a le considera din start ridicole. Daca persoana pastreaza in intregime controlul si isi ia rolul de purtator de cuvant al partilor interioare, procesul este din start blocat. Atitudinea constienta ar trebui sa fie una de deschidere, de acceptare a faptului ca suntem mai mult decat stim.

Pentru a citi mai multe lucruri interesante puteti merge pe un site cu foarte multe informatii despre Jung.