Ce le cumparam copiilor?

Parintii au propriile principii care ii ghideaza atunci cand le cumpara lucruri copiilor:

  • "lasa, sa aiba el tot, ca destul am suferit eu";
  • "sa aiba tot ce au ceilalti copii si chiar mai mult, ca sa porneasca in viata cu un sentiment de incredere";
  • "sa aiba tot ce e mai bun";
  • "sa nu duca lipsa de nimic".

Aceste criterii sunt destul de vagi si uneori nu sunt constientizate, iar efectele lor pot fi neasteptate. De multe ori un copil va avea camera plina de jucarii, insa va fi mai degraba imbufnat decat in al noualea cer; sau va avea cele mai frumoase si scumpe haine, insa nu va indrazni sa se apropie de alti copii de varsta lui si sa le propuna sa se joace impreuna. Se va supara rau cand nu va primi jocul pe care l-a vazut la un prieten, si va renunta la el dupa o jumatate de ora dupa ce l-a primit, atras de un alt joc nou. Va refuza sa imparta cu alti copii masinutele sau papusile, si asftel nu se va implica in jocurile interactive. Cele mai bune intentii ale parintilor pot conduce la efecte nedorite asupra caracterului si dezvoltarii psihice a copilului, motiv pentru care este bine sa fie respectate cateva reguli simple.

Cumpararea hainelor este diferita de cumpararea jucariilor, asa ca vom aborda separat cele doua procese.

Cum le cumparam haine

Hainele au in primul rand un rol functional: ajuta reglarea temperaturii corpului. De-a lungul timpului, ele au dobandit si rolul de a arata statutul social, iar mai nou au si un rol estetic, influentat puternic de tendintele modei. Rolurile secundare devin importante abia in adolescenta, o data cu aparitia intereselor romantice. Daca simtim nevoia sa ii cumparam copilului haine cat mai scumpe sau cat mai moderne, este din cauza ca proiectam asupra copilului propriile noastre nevoi legate de statut sau imagine de sine. Daca ne reintoarcem la nevoile reale ale copilului, trebuie sa avem grija sa fie imbracat relativ asemanator cu prietenii sai cei mai buni, ca sa ajutam dezvoltarea sentimentului de apartenenta la grup. Spre exemplu, daca prietenii sai poarta haine cu desene de un anumit fel, este bine sa acceptam acest lucru si sa respectam dorintele copilului. Totusi, daca tendintele grupului sunt impotriva propriilor noastre valori, merita sa ne gandim de doua ori. Pe de o parte, daca il imbracam diferit, exista riscul sa se simta respins si chiar exclus din grup. Pe de alta parte, daca grupul stimuleaza violenta copilului sau accentueaza sentimentul superioritatii si aroganta fata de alti copii, este de datoria noastra sa il protejam de aceste efecte. Copilul poate suferi momentan, si se poate supara pe noi, si nu ne putem astepta ca el sa inteleaga consecintele pe termen lung ale unui anumit comportament.

Este bine sa cumparam haine impreuna cu ei, insa nu la intamplare. Parintele selecteaza mai multe variante care i se par potrivite, si copilul poate alege ceea ce ii place mai mult, dintre aceste variante. Astfel el se va simti respectat si implicat, totusi va respecta deciziile parintilor. Se pot face exceptii uneori, si putem lasa copilul sa-si aleaga singur haine. Daca suntem nemultumiti de alegerea lui, este bine sa avem o discutie ulterioara despre criteriile lui, si sa folosim acest pretext pentru a-i educa gusturile si perceptiile despre lume. Daca de exemplu isi alege o haina nu pentru ca ii place, ci pentru ca stie ca astfel va fi in centrul atentiei, sau pentru ca apartine unui anumit brand, putem sa il ajutam sa isi clarifice si sa isi respecte propriile preferinte. Acest proces educativ este simplu daca parintii au ei insisi o relatie echilibrata cu hainele si nu sunt excesiv de preocupati de ele.

Cum le cumparam jucarii

Jucariile au doua roluri, egale ca importanta: primul rol este emotional, de a produce copilului o surpriza placuta si intensa; al doilea este un rol educativ, de a stimula dezvoltarea copilului.

Pentru asigura primul rol, merita sa stim cand oferim jucarii si de cate ori. Pentru al doilea, trebuie sa stim ce fel de jucarii se potrivesc diferitelor varste si temperamentului copilului.

Este bine sa le cumparam copiilor cadouri in momente speciale: de ziua lor, la sarbatori precum Craciunul, Pastele, Mos Niculae, cand parintii revin din vacanta; astfel, ei anticipeaza momentul fericit al primirii si se bucura deja cu mult timp inainte. Chiar daca unele familii nu au nevoie sa planifice finantele si sa stranga din timp bani pentru jucariile mai costisitoare, este bine sa nu ofere copilului prea des jucarii. Este adevarat ca el va beneficia de pe urma lor, insa va disparea treptat sentimentul de bucurie legat de ele. Stiind ca poate avea orice, oricand, jucariile nu vor mai fi investite emotional. Copilul nu se va mai atasa de ele si se va desparti foarte usor de unele abia primite pentru altele noi, diferite. Nu va mai anticipa saptamani la rand momentul cand va primi cadoul mult dorit. Jucariile vor avea treptat doar rol functional.

Sa ne imaginam situatia unui adult care iubeste ceasurile. Daca isi va cumpara un ceas ori de cate ori isi va dori unul, va avea la un moment dat o camera plina de ceasuri, si va fi greu sa spuna care ii place mai mult. Chiar si-ar pierde rabdarea de a le trece in revista pe toate. Pe de alta parte, daca are o colectie de ceasuri care ii da voie sa si le aminteasca pe fiecare in parte chiar si cu ochii inchisi, si fiecare este legat de un moment special din viata lui, va avea preferinte clare si fiecare ii va da o stare emotionala puternica si diferinta. Ceasurile nu se diferentiaza intre ele doar prin marca si design. Fiecare ceas in parte este un obiect incarcat de emotii si semnificatii. Unul inseamna "m-a iubit atat de mult, nimeni nu imi oferea atata tandrete si liniste", altul e "primul ceas luat din banii mei, am strans bani luna de luna, ce vremuri!". Unul are doar valoare afectiva, desi gusturile noastre s-au schimbat de mult, iar altul ne salveaza dintr-o stare trista ori de cate ori il contemplam. Relatia copiilor cu jucariile este relativ asemanatoare. Copilul poate fi nedespartit de o jucarie de plus uzata si veche, care ii este un prieten de nadejde si langa care adoarme linistit. Cand jucariile sunt mereu inlocuite cu unele mai colorate, mai mari, mai frumoase, el va anticipa aceasta schimbare, si fiecare jucarie va fi primita cu o bucurie de moment, urmata de asteptarea alteia.

Pentru a respecta rolul educativ al jucariilor, este important sa planificam din timp momentele cand cumparam jucarii, si sa ne gandim atent ce nevoi fizice, emotionale si mentale are copilul la varsta la care se afla: i-ar prinde bine mai degraba o bicicleta sau un trenulet, ceva in intregime nou sau ceva ce mai are? Jucariile trebuie alese in functie de posibilitatile de dezvoltare specific varstei, pentru a stimula coordonarea, atentia sau imaginatia copilului.

Uneori, rar, este bine sa lasam copiii sa-si aleaga singuri jucariile. Chiar daca ei aleg jucarii nepotrivite, de regula pe cele care le stimuleaza mai puternic vazul sau auzul, se vor bucura mult de propriile alegeri. Mai tarziu, vor invata sa fie mai responsabili cand fac alegeri, pentru ca se vor obisnui sa le inteleaga consecintele.

5 sfaturi practice pentru daca mergeti la cumparaturi impreuna cu copilul

  1. E bine sa evitati sa ii spuneti in public copilului ca “nu” va primi o jucarie. O varianta este sa ii explicati ca va primi jucaria mai tarziu, de exemplu cand va veti primi salariul; o alta posibilitate este sa il implicati pe copil sa aleaga dintre mai multe jucarii.
  2. Luati o suma limitata de bani cu voi, si spuneti-i copilului ce cumparaturi aveti de facut din suma respectiva. Astfel il ajutati sa inteleaga valoarea banilor.
  3. Vorbiti-i copilului calm, chiar daca face o scena in magazin. Se va linisti mai repede decat daca ii veti vorbi autoritar sau chiar rastit. Nu il amenintati ca il veti pedepsi, caci veti pune gaz pe foc.
  4. Amintiti-va ca dorintele copilului sunt naturale, nu reprezinta o lipsa de respect. Este bine sa nu se simta vinovat pentru ele. Mai tarziu, vor sta la baza formarii vointei si urmaririi scopurilor personale.
  5. Mergeti la magazine de jucarii care au si un loc de joaca. Daca poate folosi si atinge jucariile, va fi mai usor sa renunte la dorinta imperioasa de a le lua cu el acasa. Promiteti-i sa reveniti la aceste locuri de joaca din cand in cand.

Materialul a stat la baza unui articol publicat in revista Unica, 2011

Comentarii la Ce le cumparam copiilor?
Pajuca Mihai a spus:
16 iulie 2012 08:45

Partea cu magazine care au si un loc de joaca este geniala insa cred ca exista 2 sau cel mult 3 in marile orase, iar despre partea cu suma de bani functioneaza atata timp cat nu faci asta in fiecare zi.



Scrie parerea ta.
Nume (necesar)
Website