Cum te aperi de gelozie?

Cum iti poti da seama ca partenerul tau este gelos intr-un mod nerezonabil?

Totusi, ca adulti cu ceva experienta de viata, am aflat ca fiecare relatie implica riscuri, dar si ca in general putem avea incredere in oamenii apropiati. Desigur, unii dintre noi sunt atat de plini de neincredere, incat vad la orice pas o posibila tradare. Mai rau decat atat, nu isi recunosc aceste tendinte si prin urmare nu si le pot controla. Ei vor ajunge de multe ori sa scoata din minti cel mai devotat si bland partener, cu insinuari si rautati, si cand acesta nu va mai suporta o astfel de relatie tensionata, ei vor respira usurati, pentru ca scenariul lor de viata este confirmat: nimeni nu-i iubeste cu adevarat.

Cum arata un partener gelos?

Daca vrei sa iesi in oras, sa mananci cu prietenii sau sa mergi la o petrecere, se supara ca vrei sa petreci timp fara el. Daca il inviti sa te insoteasca, nu are chef si de multe ori ii critica pe prietenii tai buni, fara sa-si dea seama ca te critica astfel si pe tine. Daca dupa cateva invitatii refuzate, renunti sa il mai inviti, foloseste pretextul sa iti reproseze ca iti e rusine cu el. Din pacate, si daca iei hotararea sa ramai cu el, nu va remarca faptul ca faci acest gest special de dragul lui.

Orice ai face, orice gest cat de mic, este posibil sa declansezi neincrederea lui in tine. O privire sau un gest catre altineva, un zambet mai larg sau o incruntare la cuvintele cuiva, un telefon mai lung sau mentionarea numelui unui coleg, orice poate sa i se para nepotrivit.

Si-ar dori, pe cat posibil, sa ai literal ochi doar pentru el, si campul tau vizual sa nu includa alte persoane.

Are atentia orientata spre probleme, spre a descoperi ce nu e in regula. Ignora usor o suta de momente in care i-ai dovedit dragostea ta in favoarea unui singur moment de lipsa de chef. Concluzia lui, pe baza acelui unic moment, este fara replica: nu-ti pasa de el si nu ti-a pasat niciodata.

Ce poti face?

Daca ai un astel de partener si esti suficient de curajoasa, poti incerca sa-i temperezi pornirile de gelozie:

1. Evita sa acorzi atentie scenelor lui de gelozie. Vei reusi doar sa-ti faci sange rau, iar lui ii vei confirma scenariul, conform ideii ca nu te-ar deranja atat de mult daca n-ar fi ceva adevarat in spusele lui.Desigur, trebuie sa eviti in acelasi timp sa devii rece, caci si acest comportament al tau i-ar confirma suspiciunea ca nu-l mai iubesti. Pastreaza o atitudine detasata, insa calda in acelasi timp, ca atitudinea pe care o ai atunci cand un copil iti spune ceva urat.

Dupa ce se risipeste tensiunea si partenerul tau revine la stari mai placute, poti sa-i spui ca te-a intristat reprosul lui si ti s-a parut nedrept. Ii poti reaminti de cateva momente foarte placute, pentru a-l ajuta sa pastreze o viziune de ansamblu a relatiei voastre.

2. Evita sa cedezi presiunilor lui, si mai ales sa incerci sa il faci tot timpul sa se simta bine. Ai putea face acest lucru doar renuntand la multe dintre nevoile si alegerile tale. El va continua sa gaseasca micile lui momente de nemultumire si in plus, tu vei aduna in timp multe frustrari care te vor face sa devii iritabila in relatia cu el. Poate fi dificil sa faci acest lucru pentru ca el te face sa te simti vinovata, atunci cand se simte rau. Femeile, cand iubesc, nu suporta sa-si vada partenerul suferind, si sunt dispuse sa se sacrifice cu usurinta pentru a-l vedea recapatandu-si zambetul. Nu este nimic rau in aceasta tendinta. Totusi, pot aparea doua tipuri de situatii problematice. Prima este cea in care el nu este dispus sa faca nici cel mai mic sacrificiu si compromis, si macar din cand in cand sa puna nevoile tale inaintea nevoilor proprii. A doua situatie apare atunci cand sacrificiile tale de dragul lui sunt foarte mari, cum ar fi sa renunti la un proiect important doar pentru ca stii ca pe el l-ar deranja colaborarea ta cu un coleg implicat si el in respectivul proiect.

3. Ofera-i o doza din propriul lui fel de a fi! Scoate in evidenta comportamentele lui de neatentie: adreseaza-i reprosuri cand ii zambeste altei femei, cand primeste un telefon seara tarziu, sau cand uita o promisiune facuta. Sunt sanse ca astfel sa inteleaga in sfarsit cum se poarta cu tine si cum te face sa suferi inutil. Daca va intelege, comportamentele lui sacaitoare vor inceta. Isi va putea manifesta nesiguranta intr-un fel mai matur, si va putea sa-si foloseasca timpul si energia pentru consolidarea relatiei voastre.

Materialul a stat la baza unui articol publicat in revista Unica, 2010.