Basmele spun ca orice comoara e pazita de un balaur care nu inchide niciodata unul din ochi. Mitologia spune ca Hercule trebuie sa indeplineasca douasprezece sarcini eroice ca sa obtina imortalitatea, iar Hercule nu e chiar oricine, e omul-zeu, fiul lui Zeus – cel mai de seama dintre zei, si al Alcmenei – cea mai inteleapta si mai frumoasa muritoare. La randul sau, Ulise rataceste mult pe mare si trece prin multe pericole, pentru a-si regasi casa. Vrajitoare, monstri, forte ale naturii, stanci ucigase, coborari in lumea de dincolo – reprezinta obstacole initiatice, care devin tot mai grele pe masura ce eroul devine mai puternic.

Alchimia ne spune ca prima etapa in obtinerea pietrei filosofale este nigredo, care are semnificatia de putrefactie, disolutie. In limbaj psihologic, o persoana trebuie sa renunte la personalitatea veche, bazata pe frica si neincredere in sine, pentru a se transforma intr-o fiinta mult mai independenta si creativa, care are curajul sa gandeasca liber si puterea de a-si transforma visele in realitate. Aceasta renuntare inseamna retrgerea proiectiilor din lume si integrarea “umbrei”, a personalitatii imperfecte. Devine tot mai greu sa dai vina pe lumea exerioara pentru propriile lasitati, defecte, pentru lipsa de claritate sau forta. Insa privirea obiectiva asupra propriei persoane duce la disperare, izolare si criza profunda.

Fara o intelegere a faptului ca te afli pe drumul corect, si ca vei ajunge la destinatia mult dorita, a libertatii si expresiei creative, este usor sa abandonezi cautarea si sa consideri ca ti-ai ratat viata. Toate acestea, cu atat mai mult cu cat prietenii din jur iti spun lunatic si iti reproseaza ca alegi dupa cai verzi pe pereti. Te indeamna binevoitor sa te intorci la bucuriile vietii, pe care cumva nu le mai vezi: sexualitate, mancare buna, putere tot mai mare – financiara si sociala. Multi oameni “alesi”, cand se confrunta cu o suferinta mai mare, o anesteziaza cu ajutorul acestor dragi tentatii. O vreme simt ca procedeaza corect si ca prietenii aveau dreptate, ca au iesit in sfarsit din depresie, si ca nimic nu se compara cu o noua relatie, cu haine stralucitoare, sau cu un ultim sport extrem. Si, cand suferinta, tot mai mare, iese din nou la suprafata, calea spre solutiile externe este deja bine cunoscuta. Ceva excese, si din nou o saptamana de liniste.

Celor care au sansa sa incerce indelung tentatiile, depasind vocile interne care le spun ca nu au voie sa se bucure prea mult de viata, le devine totusi clar, in cele din urma, ca nici acesta nu e drumul spre fericire. Daca inca au forta si vointa, se vor orienta catre interior, si vor relua lungul si nebatatoritul drum al cunoasterii de sine. C.G.Jung numeste acest proces “individuatie”, un proces prin care o persoana isi descopera si isi exprima personalitatea sa unica si reala. Este drumul parcurs de toti oamenii creativi, de la pictori si poeti la oameni de stiinta sau filosofi. Multi se opresc pe drum, in diversele capcane - dintre care cea mai mare este sentimentul nefericirii combinat cu mitul erolui (Nietzsche, Eminescu), insa toti isi dau seama la un moment dat ca drumul e mai important decat destinatia. Cei care ajung la destinatie par sa nu mai fie oameni, atat de puternice sunt transformarile lor (Einstein, Dalai Lama).

Multi oameni cu o gandire occidentala sunt suparati pe ei si tristi pentru ca nu au gasit fericirea. Raspunsul lor la intrebarea “De ce nu sunt fericit?” este “E ceva in neregula cu mine. Nu sunt destul de inteligent sau puternic sau frumos sau curajos.” Intrebarea e gresita , si ea ar trebui reformulata astfel “Ce este cu adevarat fericirea? Care e drumul corect spre fericire? Ce modele pot avea?”

Suntem inconjurati de modele gresite. Multi oameni “de succes”, precum si mentori cu imagine intens studiata in oglinda, pretind ca au gasit fericirea, o mimeaza “convingator” pentru o privire neexersata, si spun ca e usor pentru toata lumea sa o gaseasca. Cele mai multe bestseller-uri sunt din categoria cartilor de self-help. Easy happiness, sau fericire la minut.

Nici unul dintre modele corecte nu spune ca e usor, si nu are o viata care sa straluceasca dupa criteriile moderne. Le poate comunica celor din jurul sau gustul de nedefinit al acelui adevar conform caruia viata e miraculoasa, in orice moment si in orice forma. Uneori, aceste modele poarta nume celebre, precum Mother Theresa sau C.G.Jung, alteori sunt simpli necunoscuti cu care ne intersectam drumurile din intamplare. Sunt oamenii care au o stralucire in ochi, un farmec al gesturilor, o generozitate evidenta, o lipsa de importanta, un “je ne sais quoi”. De care uneori te indragostesti brusc, fara motiv, pentru ca apoi sa-i uiti, cand ai intors capul.

Dincolo de toate…. fericirea e la indemana. Dar e acel aur care sta in praful drumului, si pe langa care e asa usor sa treci fara sa-l vezi. E “sacrul camuflat in profan” despre care Eliade scrie atat de bine si frumos.

Filmul este construit in jurul unor intrebari existentiale. “Putem sau nu sa schimbam ideile in care credem cel mai mult, convingerile adanci care ne directioneaza viata si alegerile fundamentale? Putem iesi din propriile constructii mentale, le putem descoperi determina, putem trai in afara lor?”

Cobb, eroul principal – stie cel mai bine cum functioneaza mintea umana, ii cunoaste limitele si posibilitatile ei. Este filosoful, ganditorul, psihologul, hipnotizatorul, vrajitorul, magul. Si este in egala masura un om normal, aflat in urmarirea fericirii personale. A aflat prin propria experienta aspecte fundamentale despre viata umana: poti sa iti folosesti capacitatile mintii pentru a gasi fericirea absoluta, insa aceasta este posibila doar intr-un plan imaginar; fericirea absoluta si viata reala sunt incompatibile, in primul rand pentru ca viata reala presupune elemente necunoscute, imprevizibile, care nu pot fi controlate. In urma acestor experiente devine matur si lucid, mai pregatit sa isi traiasca viata reala, cu aspectele ei incontrolabile, cu spaimele existentiale legate de viitor si de oamenii dragi. Invata mai ales sa separe realul de imaginar. Sotia lui insa nu poate suporta aceasta luciditate si refuza sa revina din imaginarul fericirii. Aceste viziuni diferite ii vor separa. El va incerca sa o ajute sa aiba o perspectiva lucida. O va pierde plin de neputinta si durere, caci nu va reusi sa-i schimbe convingerile mentale.Apoi nu va reusi sa scape de sentimentul de responsabilitate si vinovatie. Nu se va ierta pentru ca nu a reusit s-o ajute pe femeia iubita (cel mai important om din viata lui) sa faca diferenta intre realitate si vis.

Inception este ideea care incolteste in mintea unui om, dand nastere viziunii sale despre lume. O idee care este foarte greu apoi de localizat si de modificat. Oamenii prefera sa moara crezand in aceste idei, decat sa fie dispusi sa accepte ca poate gandirea lor ascunde erori.

Filmul este plin de idei despre mintea si viata umana, foarte frumos redate: realitatea din mintea unui om este ca un labirint, si oamenii nu isi dau seama ca se misca in cerc, nu sesizeaza contradictiile vizibile, asa cum nu le sesizeaza in visele lor nocturne; toate personajele din vise sunt proiectiile mintii proprii, asa cum personajele intalnite in timpul zilei par asa cum ni le imaginam noi ca sunt; fiecare om are secrete ascunse chiar fata de propria persoana, secrete pe care nu vrea sa le priveasca direct pentru ca sunt foarte incomode; este aproape imposibil sa facem diferenta intre vis si realitate – exista mai multe planuri ale realitatii, si mai multe planuri ale visului; mecanismele de reprimare (de ascundere a unor emotii si ganduri fata de propria persoana) au drept functie principala evitarea durerii – refuzam sa percepem realitatea ca sa nu suferim si sa ne amagim sperand ca vom gasi astfel fericirea.

Eroul nostru mai are o sansa – pentru a dovedi ca oamenii pot fi influentati in convingerile lor cele mai profunde si de nezdruncinat. Are misiunea de a determina un barbat necunoscut sa-si schimbe radical personalitatea si alegerile de viata. Desi este platit pentru aceasta interventie, scenariul evita aspectele legate de manipulare, caci ideea care trebuie implantata in mintea barbatului este una care o sa-l ajute sa-si traiasca viata personala si sa iasa din umbra tatalui sau. Aici filmul atinge idei foarte sensibile pentru mintea noastra ortodoxa: incercam sa ne multumim parintii, interpretand intuitiv lipsa lor de iubire ca un minus al nostru personal pe care trebuie sa luptam sa-l reparam; daca ne dam seama ce isi doresc de la noi si reusim sa jucam acel rol, simtim ca ne vom gasi in sfarsit linistea si vom fi impacati cu noi insine; nu avem incotro decat sa le respectam valorile si convingerile si sa ne supunem viata evalarilor lor. Ideea eliberatoare, care va schimba complet o viata, este una simpla – de fapt o permisiune: poti sa fii cum esti tu, poti sa-ti urmezi propriile inclinatii si talente.

Cobb isi ideplineste aceasta a doua misiune cu succes. Insa nu gaseste iesirea din propria minte. Poate ii lipseste o idee care sa-l ajute sa se impace cu primul esec, cu propriile minusuri. Ii lipseste o idee care sa-l ajute sa priveasca in viitor atunci cand cel mai frumos lucru este in trecut. Mai ales, ii lipseste o idee care sa-l ajute sa se ierte ca nu a putut sa o ajute pe femeia iubita sa se schimbe, mai ales ca a reusit atat de “ca la carte” cu un barbat necunoscut.

Exista oare ceva in afara propriilor idei? Exista o iesire din labirint? Cum se spune la un moment dat in film, starile sunt cele care conteaza. Atunci ar fi oare senzatia constanta de libertate un reper care sa ne confirme ca suntem reali?

Exista un mit foarte puternic in zilele noastre, care afirma ca starile emotionale neplacute sunt periculoase pentru sanatate si pentru viata. Acelasi mit obliga la stari de “calm” si “iubire neconditionata”. Si iata ca avem multi oameni care pot fi comparati cu niste vulcani pe cale sa explodeze (lava fiind furia, frica, ingrijorarea, frustrarile, suferinta, invidia) insa care se comporta ca la carte, afisand atitudinea “zen”, zambind frumos, strangandu-si mainile elegant si povestindu-si succesele. Este insa de ajuns sa le observi respiratia, ca sa stii cum se simt cu adevarat. Sau sa ai capacitatea magica de a-i vedea dupa ce au ajuns acasa si au inchis usa, cand nu-i mai vede nimeni.

Si toate acestea nu pentru ca oamenii ar fi ipocriti, in nici un caz mai ipocriti decat in alte vremuri. Este vina mitului de care vorbeam. Desigur ca ezista un adevar in acest mit, ca in orice mit. Emotiile placute sunt desigur mai sanatoase decat emotiile neplacute. Dar daca tot te-ai ales cu emotii neplacute, din cauza contextului, sau a unor nerealizari, sau a unor relatii, este inteligent sa le accepti si sa faci ceva cu ele. Sa pretinzi ca nu le simti este ca si cum ti-ai imagina ca ai o camera curata dupa ce ai bagat la repezeala tot gunoiul sub pres sau prin sertare. Camera arata ca si cum ar fi curata, insa nu este cu adevarat. Si, daca gunoiul e de o anumita natura, dupa o vreme efectele “curateniei” se vor face simtite in mod foarte neplacut. In mod similar, reprimarea emotiilor negative duce la o fericire mimata, care pare buna pe termen scurt, insa dupa o vreme apar si efectele depresiei, oboselii, bolii.

Emotiile negative sunt o parte a vietii contemporane, asa cum sunt si praful, resturile de la masa, transpiratia. Este normal sa nu ne placa. Este inteligent sa stim ce sa facem cu ele.

Poti sa vezi un thriller in care eroul principal se dovedeste a fi de fapt psihotic, si toti presupusii criminali si presupusele pericole se dovedesc a fi demonii sai interiori. Un thriller psihologic, despre un om cu traume ramase din razboi si dintr-o casnicie tragica. Medici ingeniosi, care aproape reusesc sa-l vindece si sa-l aduca inapoi la realitate.

Viziunea aceasta se poate rasturna in finalul filmului, facand trecerea catre o alta intelegere. Eroul filmului se intreaba “este mai bine sa mori ca un om bun sau sa traiesti ca un monstru?” Hmm. Intrebarea te pune pe ganduri: oare se refera doar la el? Un psihotic are un moment de luciditate, realizeaza ca isi crease un scenariu frumos care sa il apere de durerea existentei proprii, si prefera sa aleaga fantezia in locul realitatii atat de crude?

Se refera oare intrebarea la noi ceilalti, din afara ecranului? Suntem noi cei care mai degraba ne refugiem intr-un scenariu in care suntem buni si frumosi, refuzand sa dam nas in nas cu realitatea mai trista a vietilor noastre? Suntem noi cei care fug de realitate consumand filme si jocuri vdeo, mancaruri bune, bauturi energizante, sporturi extreme, conversatii, flirturi, si orice ne face sa uitam ca viata ne trage de maneca? Sunt momentele noastre de luciditate atat de dureroase incat nu le suportam? Trecerea anilor, problemele celor dragi, scopurile amanate, zilele pierdute fara sa fi facut ceva important… sunt atat de dureroase incat tot ce putem suporta e fantezia?

E conditia umana atat de insuportabila incat tot ce avem sunt cele doua variante: sa traim ca niste monstri sau sa murim ca niste oameni buni? (Desigur, eu interpretez ca “a muri ca om bun” inseamna a trai in domeniul fanteziei, ceea ce inseamna de fapt a nu trai cu adevarat.)

Sa nu existe cea de-a treia posibilitate: a trai ca om bun?

Metafora inchisorii de nebuni e destul de sugestiva. Inchisoarea se afla pe o insula, si de acolo nu pleaca nimeni. Daca te gandesti astfel la societatea umana, e destul de trist. Si totusi, cand iesim de la film, ne reintoarcem usor la fantezie. Efectul filmului dureaza putin. Momentul de luciditate nu e periculos.

Hmmm ceva nu pare in regula. Haideti sa ne uitam putin la consecintele vietii in aceasta lume. Revenind la primul exemplu, daca sunt impacata cand cei din jurul meu ma jignesc, in curand voi avea relatii cu multi oameni care sa stiu sa ma jigneasca permanent, ca si cum acest lucru ar fi a doua lor natura. Sau mi-as ignora toate semnalele corpului, simtind in continuu placere, oricate dulciuri as manca, sau oricat alcool as bea.

De fapt stiu oameni care chiar traiesc intr-o astfel de lume.

Avem nevoie de emotiile negative pentru a ne cunoaste pe noi, precum si lumea din jur. Daca intr-o interactiune cu tine eu voi simti furie, cu ajutorul ei voi intelege ca ceea ce tocmai ai spus/facut mi se pare nedrept. Pot, prin urmare, sa iti comunic ce simt, sa iti inteleg motivatia, sa iti cer sa iti schimbi, sau sa iau decizia sa modific relatia noastra (eventual sa cer un ordin judecatoresc de restrictie). Asadar, furia mea ma ajuta sa imi cunosc nevoile si sa actionez pentru a reveni la stari emotionale bune.

Problema principala apare cand aceste emotii negative nu isi au sursa in prezent, ci in trecut. In acest caz, intre ceea ce face/spune celalalt si propria mea reactie negativa este o diferenta foarte mare. Poate ma aprind si simt ca imi pierd mintile la o remarca nevinovata, la o privire usor neatenta, la un ton al vocii care ar putea fi la fel de bine iritat sau obosit. Tonul/privirea/remarca declanseaza amintiri vechi neplacute, si ma trezesc retraind emotii negative intense care nu au mai nimic de-a face cu persoana din fata mea. Sunt emotii traite demult, neprelucrate, pe care le duc cu mine peste tot, ca pe un rucsac greu, si nu am aflat inca modalitatea prin care sa scap de ele. Cred din cand in cand ca am scapat, consolandu-ma cu “timpul care le rezolva pe toate”, cand de fapt emotiile doar raman tacute o vreme pentru a reaparea, proaspete, la suprafata, declansate din te miri ce.

Psihiatrii si alti oameni neutri si binevoitori ar numi aceste probleme anxietate, depresie, atacuri de panica, nevroze etc. NLP-ul (a se citi Erickson, Grinder, Bandler, Dilts, Andreas) insista sa afirme ca aceste etichete sunt niste nominalizari (cuvinte vagi, nespecifice, care nu explica nimic, care nu spun cine? ce? cand? cum face? si mai ales, cum poate face diferit?). Ei vorbesc despre capacitati mentale si convingeri specifice care pot fi modificate, despre imagine de sine si resurse emotionale. Pentru fiecare pas al schimbarii au tehnici care functioneaza in mod surprinzator de rapid. In loc sa incurajeze o persoana sa isi tina “problemele” in brate si sa vorbeasca la nesfarsit despre ele, o incurajeaza sa faca pasi catre o stare de bine, oferindu-i acces la propriile resurse si capacitati.

Desigur, ai nevoie si de alte resurse: energie, bani, informatii…

A doua conditie este sa crezi ca te poti schimba. Este greu sa te schimbi daca iti doresti sa se schimbe intai cei din jur si mediul in care traiesti. Romania e cum e, societatea e cum e, vremurile sunt cum sunt… se mai schimba si ele, ce-i drept, dar nu neaparat intr-o directie care sa-ti fie de folos. Poti astepta sa se intample o minune, sau poti incepe sa afli cum poti sa-ti atingi propriile scopuri si sa simti ca-ti traiesti viata.

A treia conditie este sa stii ce vrei sa schimbi. Cand ai stat ultima data nu “pe ganduri”, ci “pe vise”, asa cum obisnuiai sa fac in copilarie, adesea? Cand ti-ai lasat mintea sa creeze scenarii in directia dorintelor celor mai dragi?

Conditiile nu au neaparat aceasta ordine. Si nici nu sunt, de fapt, necesare. E necesar un simplu gest, poate doar un e-mail.

disponibilitatea de a merge in lumea celuilalt pentru a-l intelege; a face ce face celalalt; a simti ce simte celalalt;

Mowgli

Rapport -

maimutareala, ipocrizie, poza; a pretinde ca il placi si il respecti pe celalalt;

Balloo

O femeie. Fragmente din viata ei. Efortul ei de a invinge cancerul si efectele lui devastatoare. Modul in care cancerul o ajuta sa inteleaga moartea si viata, si sa accelereze dezvoltarea capacitatilor de a trai constient. Starile emotionale prin care trece, descrise uneori atat de precis incat simti ca femeia e in aceeasi incapere cu tine.

Relatia ei de iubire cu Ken Wilber, THE Ken Wilber. Aspectele umane ale relatiei lor, aspectele mistice ale relatiei lor, aspectele infantile ale relatiei lor. Priviri aruncate in intimitatea relatiei lor, acolo unde problemele create de boala ei incep sa transforme in infern o relatie care incepuse minunat. Munca lor de a pastra o relatie frumoasa, psihoterapia, ajutorul reciproc, intelegerea toleranta a propriilor defecte si a defectelor celor dragi.

Reactiile femeii la tratamentele medicale, conventionale sau alternative. Incercarile ei neobosite de a gasi un drum afara din intunericul in care o arunca perspectiva unei morti premature. Reactiile ei umane fata de cei care incercau sa o “ajute” impunandu-si diversele convingeri despre boala si despre vina bolnavului de a se fi imbolnavit. Perseverenta orientata catre autoacceptare, dobandita dupa multe multe incercari.

Nimic neobisnuit. Nimic suprauman. Poate doar perseverenta. Si refuzul de a se resemna, de a se abandona supararii si tristetii. Ajutorul enorm al meditatiei, si in special al practicii compasiunii fata de propria persoana si fata de toate fiintele.

Capatul drumului: seninanatea pasionata. Bucuria de a trai viata, chiar cand viata inseamna durere fizica si pierdere si suferinta.

“Budismul si boala m-au invatat sa traiesc cu “nu stiu”, sa nu incerc sa controlez curgerea vietii, sa las lucrurile asa cum sunt, sa descopar pacea in mijlocul supararilor si al dezamagirilor vietii, printr-o atitudine de acceptare. Imi aduc aminte de cat de atasata eram de ideea actiunii, de faptul ca tot timpul imi gaseam o ocupatie, ca aveam nevoie sa umplu fiecare moment cu o activitate.

…… Intotdeauna am simtit ca este extrem de important sa nu precupetesc nici un efort si sa fac “ceea ce trebuie”. … Ce fetita buna eram! Dar acum , sub presiunea bolii, simt ca viata mea devine mai simpla, mai clara, mai incapatoare – mai degraba aerisita decat incarcata.” (pg. 406 – 407, Editura EF Publishing 2005)

]]> http://www.nlpinformal.ro/blog/2009/09/10/gratie-si-forta-treya-killam-wilber-o-vindecare-spirituala-dincolo-de-moarte-ken-wilber/feed/ http://www.nlpinformal.ro/blog/2009/08/11/ura/ http://www.nlpinformal.ro/blog/2009/08/11/ura/#comments Tue, 11 Aug 2009 11:30:27 +0000 admin http://www.nlpinformal.ro/blog/?p=138 Definitie: emotie foarte intensa de neplacere sau respingere fata de ceva exterior (obiect, comportament, persoana, grupuri de persoane, sau oameni in general) sau fata de propria persoana (in intregime, sau un aspect al ei).

Dorinta de a distruge sursa nefericirii/suferintei.

Varietati:

rautate – exprimarea urii in cuvinte sau gesturi care provoaca un rau fizic sau psihic celorlalti;

ironie, sarcasm – ura rece, de intensitate variabila, pastrata in interior, si exprimata doar partial prin cuvinte critice;

dispret – emotii de respingere asociate cu judecati critice la adresa celorlalti;

autodispret – emotii de respingere asociate cu judecati critice la adresa propriei prsoane;

ostilitate – ura de intensitate redusa, asociata cu perceperea unui conflict sau a unei rivalitati in relatia cu o alta persoana;

misoginism, mizantropie – ura fata de femei, respectiv oameni in general, combinata cu sentimente de superioritate si dispret;

rasism – ura fata de o categorie de oameni (ex. determinata de culoarea pielii, inaltime, nivel de educatie, aspect fizic, posibilitati financiare, preferinte alimentare, nationalitate etc.), combinata cu sentimente de superioritate si dispret;

Factori declansatori:

o nedreptate perceputa foarte intens, foarte dureros

persoane sau comportamente evaluate ca rele sau inferioare

Poate deveni un mecanism util de influenta sociala.

Este diferita de agresiune.

Varietati:

iritare – stare continua de furie de intensitate redusa/medie;

gelozie – furie care se declanseaza cand persoana iubita/dorita este absenta fizic, agresivitatea indreptandu-se catre aceeasi persoana, cat si catre contextul respectiv (alta persoana, activitate,loc);

izbucniri violente – furie intensa, care rabufneste si se exprima in cuvinte agresive, volum mare, gesturi agitate; uneori pot aparea din senin sau ca urmar a unui declansator nesemnificativ, pentru ca furia se acumula in interior de ceva vreme si a gasit o scuza pentru a se descarca;

furie exprimata calm – cererea drepturilor, exprimarea dezacordului in cuvinte clare, insa folosind un ton calm si politicos;

furie exprimata direct, necenzurat – emotia se exprima cu voce ridicata, acuzatii – cuvinte dure, emotionalitate – expresii corporale specifice furiei;

furie rece – furia este retinuta in interior, iar la suprafata se ridica un zid/raceala/retragere.

Factori declansatori:

comportamente externe despre care se presupune ca sunt rau intentionate sau nedrepte; de asemenea se presupune ca celalalt are control si este constient de ceea ce face.