Iubirea de sine

Iubirea de sine e trendy. E atat de trendy incat nici o femeie nu mai stie exact ce inseamna sa te iubesti mai mult: sa dai jos cele 10 kg in plus, avand grija de tine, mancand sanatos si facand sport, sau sa te iubesti asa plinuta cum esti, rasfatandu-te cu mancaruri gustoase si lenevind?

Sa te iubesti inseamna sa-ti accepti defectele

Freud a fost primul care a pus omul fata in fata cu partea lui intunecata. Dorintele ascunse au fost scoase din dulap, gandurile necenzurate au fost puse pe tapet, si treptat oamenii au descoperit ca au un subconstient plin pana la refuz. Au prins treptat idea ca este bine sa te accepti asa cum esti, uneori bun, alteori rau. Cei care au dat startul in aceasta schimbare au fost artistii. Scriitori celebri si-au expus intunecimile, fiind foarte controversati la vremea lor. Cu timpul, cei care au inceput sa-si poarte defectele la vedere au inceput sa fie admirati si invidiati. Societatea a facut si ea progrese, care au culminat cu revolutia sexuala si cu iubirea corpului.

Semne ca iti accepti "dedesubturile":

  • — Accepti greselile altora fara sa ridici tonul, sa critici sau sa simti ca iti creste tensiunea.
  • — Poti sa faci o gafa fara sa-ti vina sa te bagi sub pat de rusine.
  • — Daca nu stii ceva si exista riscul sa pari prost, deschizi totusi gura si intrebi.
  • — Cand te supara cineva, in loc sa taci si sa inghiti, ii spui politicos.
  • — Daca ti se aduc reprosuri, nu te simti brusc respins, jignit, bun de nimic.

Sa te iubesti inseamna sa te rasfeti

In anii 70, psihologia umanista a inceput sa lase deoparte subconstientul si umbrele si s-a orientat spre partea buna si frumoasa a omului. A aparut moda “copilului interior”, si oamenii au fost invatati ca trebuie sa te rasfeti, sa-ti satisfaci capriciile si dorintele. S-a vorbit la nesfarsit despre copilul interior ranit sau abandonat, care are nevoie de atentie si grija pentru a se vindeca. Oamenii au fost incurajati sa vorbeasca despre bataile pe care le luau cand erau mici, despre abuzurile din cuplu, despre toate suferintele lor, mai mari sau mai mici. A devenit o regula ca orice prieten apropiat sa-ti cunoasca povestea vietii, sa iti ofere un umar pe care sa plangi, sa te incurajeze si sa-ti spuna ce minunat/a esti.

Efecte pozitive: oamenii au ramas mai mult timp adolescenti, s-au casatorit mai tarziu, au avut voie sa aiba mai multe relatii de cuplu, in general au inceput sa se bucure mai mult de placerile vietii.

Efecte negative: fericirea a devenit o obligatie, iar oamenii au inceput sa o mimeze pentru ca ceilalti sa-i iubeasca, pentru ca nu mai era permis sa nu te iubesti.

Iubirea de sine in cuplu

Daca nu te iubesti, incerci cu disperare sa faci o impresie buna, joci rolul femeii implinite si crezi ca celalalt e asa cum pare. Dupa un timp, vrand nevrand, partea ta intunecata apare la suprafata, la fel si cea a partenerului. Descoperi ca amandoi sunteti plini de defecte. Pentru ca nu le iubesti pe ale tale, nu poti sa le iubesti nici pe ale celuilalt. Iubirea dispare. Accepti ca toti oamenii sunt ca tine, si ca mai bine de atat nu se poate.

Daca te-ai iubi, n-ai mai urmari sa faci impresie, ai fi asa cum esti. Cand celalalt si-ar arata defectele, l-ai trage la raspundere. Daca nu s-ar schimba, ai cauta in alta parte! Sigur ca se poate si mai bine!

Iubirea de sine inseamna autonomie

In zilele noastre, psihologia spune ca te iubesti atunci cand afli ca poti sa-ti porti singur de grija. Cand te iubesti asa cum esti, exprimarea emotiilor negative trece inaintea pozei de om fericit, dar fara sa se transforme in a-ti plange de mila. Ai voie sa spui "Ma doare ca nu ma iubesti!" dar nu si "Vai de mine, nimeni nu ma iubeste!"

Iubirea autentica inseamna autonomie: nu ai nevoie sa fie cineva alaturi tot timpul cand suferi. Nu ai nevoie sa fie cineva alaturi tot timpul ca sa te bucuri.

Materialul a stat la baza unui articol publicat in revista Unica, 2005

Scrie parerea ta.
Nume (necesar)
Website