clock1

Viata ta seamana cu o cursa contra cronometru. In cea mai mare parte a timpului esti pe fuga, mananci pe fuga, dormi pe fuga, nu iti mai acorzi ragazul de a te bucura de momentele placute. Unde e puiul de somn de care te bucurai dupa-amiezele, cafeaua pe care sa o savurai tacticos cu un ziar in fata, serialele la care acum cativa ani reuseai sa te uiti in fiecare zi?

Chiar si cand iti strecori in program lucruri placute, cum ar fi sa te vezi cu o prietena la o cafea sau sa te uiti la un film, prin minte continua sa-ti treaca ce ai de facut ziua urmatoare, sau ti se invarte inca dialogul cu seful. Incearca sa opresti sirul agitat al gandurilor care nu-ti dau pace, fiind atenta la ceea ce faci, la gustul mancarii, la ceea ce spune prietena ta, la firul actiunii din film. Ramanand in prezent, nu doar te bucuri, te si odihnesti, astfel incat apoi te vei putea reintoarce la ceea ce ai de facut cu bateriile incarcate.

hibernationUnele dintre cele mai placute momente sunt cele de la sfarsitul zilei, inainte de a te lasa in voia somnului, si cele de dimineata, cand deschizi ochii. Si totusi, de cand nu te-ai mai trezit cu un zambet pe buze? Ca sa te poti bucura in voie de mos Ene, gandeste-te la ce ai facut bine ziua respectiva, si lauda-te – tu pe tine. Iar dimineata, in loc sa te gandesti la cate si mai cate ai pe cap, gandeste-te la ce o sa faci dupa program. E esential sa iti pui in fiecare zi in agenda ceva bun, macar o baie fierbinte si relaxanta.

Cand gatesti, gaseste lucrurile placute pe care le poti face in paralel: poti citi o revista, iti poti aplica o masca hidratanta pe fata, poti visa linistita la petrecerea la care vei merge in week-end.

Usor de zis, mai greu de facut. Pana acum ai tot incercat, ai reusit o zi-doua, insa apoi ai recazut in apatie. Cum de te gandesti mai mereu la cele rele? Explicatia este ca s-a format in timp un automatism, iar acum gandurile tale urmeaza cararea batatorita a lipsei de chef sau a ingrijorarii. La baza stau credintele preluate din jurul tau: viata e grea, trebuie sa faci ce ai de facut, nu e timp pentru prostii. Candva ai transformat totul in “trebuie”: nu-mi e foame, dar trebuie sa mananc, nu mi-e somn, dar trebuie sa dorm, nu am chef de munca, dar trebuie sa ma duc la birou. Toate le faci ca sa eviti aparitia unor probleme. Sigur ca astfel bucuria a disparut din scena. Insa te asteapta cuminte in spatele cortinei, gata sa vina cand o sa fii dispusa sa iti aduci aminte de ea si sa o chemi. Adu-ti aminte ce iti place sa mananci si mananca! Gandeste-te cat de mult ti-ai dorit candva locul actual de munca si redescopera toate lucrurile pe care ti le ofera, de la colegii simpatici la banii cu ajutorul carora iti poti cumpara diverse! Gandeste-te cata nevoie are corpul tau de odihna, si cum reuseai sa adormi in copilarie, visand la vacanta de vara, chiar daca a doua zi aveai extemporal la chimie.

E greu sa te bucuri pentru ca in jurul tau lumea e incruntata sau se vaita. Viziunea intunecata e contagioasa. Totusi, daca lumea e intr-o stare proasta, nu inseamna ca e obligatoriu sa fii si tu la fel. Ca sa iesi din aria lor de influenta, adu-ti aminte de momentele frumoase din viata ta. Astfel o sa-ti apara un zambet pe buze, poate timid la inceput, dar cu rabdare si perseverenta, zambetul se va intinde pana la urechi. Un alt lucru de ajutor este sa te uiti si sa descoperi persoanele din jur care zambesc deja si cunosc arta de a se bucura de lucrurile mici ale vietii. Cand le-ai reperat, apropie-te si observa-le cu atentie. Si stai cat mai mult in prezenta lor. Ca si nervii, si bucuria se ia!

Ce fac oamenii care reusesc sa rada, chiar daca au o viata la fel de stresanta ca toata lumea?

Ei nu se gandesc tot timpul la viitor sau la ziua de maine. Stiu ce au de facut, isi planifica activitatea, dar apoi se ocupa doar de primul pas. Daca au un proiect dificil de predat la sfarsitul lunii, se gandesc doar la ce au de facut in ziua respectiva, pe cand tu te gandesti necontenit la momentul predarii, cu frica esecului in san. Astfel nici mancarea nu-ti mai prieste, nici cafeaua nu mai are acelasi gust.

Dupa ce ti-ai stabilit planul de atac, ocupa-te de el pe rand, pas cu pas. Si cand e pauza, e pauza! La inceput s-ar putea sa-ti mai fuga mintea la deadline, insa adu-o cu blandete inapoi. Si ca s-o convingi sa ramana, da-i un bonus: nu-i asa ca langa cafea ar merge ceva dulce? Fie si dietetic!

Ce fac copiii?

Copii sunt in mod natural absorbiti de ceea ce fac! Daca te uiti la ei, o sa vezi cum se uita la trenuletul sau la papusa lor ca si cum ar fi cel mai minunat lucru de pe planeta. Si cu cata dragoste isi strang la piept ursuletul cu care dorm! Sau cand isi mananca incetisor inghetata ca sa dureze mai mult! Ce-ar fi sa faci si tu la fel?

Cand iti vei reaminti cum sa te bucuri de nimicurile vietii, lucrurile iti vor iesi mai bine si mai repede, caci nu vei mai fi asaltata de un roi de ganduri negre. Vei fi mai odihnita, si vei avea mai mult timp de petreceri.

Ceilalti iti vor observa prezenta tonica si optimista si vor incerca sa-ti descopere secretul. Poate isi vor imagina ca ti s-a intamplat ceva extraordinar. Insa tu stii despre ce e vorba: ti-ai adus aminte ca viata e formata din lucruri mici!

Materialul a stat la baza unui articol publicat in revista Unica, 2006.

juvenile-book-illustration-fairy-tale-the-emperors-new-clothes1Foarte multe lucruri nu le mai faci, din cauza ca-ti pasa de „ce zice lumea”. Care-i problema? De ce am nevoie de aprobarea celorlalti ca sa simt ca sunt in regula?

Nevoia exagerata de aprobare isi are radacinile in copilarie, in relatia cu parintele care a stabilit regulile in viata noastra, care ne-a explicat ce avem voie, ce e bine sa facem si ce e rau. Daca acest parinte ne-a oferit aprobarea si afectiunea doar in masura in care ne-am conformat principiilor sale, avem tendinta sa ne conformam normelor societatii sau ale altor oameni fara sa le punem sub semnul intrebarii, din nevoia de a ne simti acceptati. Incalcarea normelor exterioare e traita prin sentimente de vinovatie si rusine.

Nu am invatat sa descoperim singuri ce reguli sunt bune pentru noi si pe care nu suntem dispusi sa le respectam. Le-am preluat neconditionat din afara, fara sa le judecam, din dorinta de a ne simti buni, iubiti si repectati. Pericolul este sa ne ignoram propriile nevoi si dorinte, si sa suferim inutil, doar pentru a nu infrunta riscul ca altii sa nu fie de acord cu alegerile noastre.

Solutie: sa comparam ce avem de castigat si ce avem de pierdut daca ascultam de gura lumii. Sa privim in viitor la consecintele alegerilor noastre si sa hotaram in cunostinta de cauza ce vrem sa facem. Sa ne asumam responsabilitatea de a fi criticati sau dezaprobati de ceilalti, daca vrem sa ne bucuram de viata noastra. Sa ne intrebam daca merita sa renuntam la dorintele noastre de dragul prejudecatilor. Sa ne uitam la viata celor mai in varsta, sa-i intrebam ce regete au: adeseori ne vor povesti ca regreta ca au tinut atat de mult cont de parerile altora, in loc sa-si urmeze vocea interioara, care le spunea ca uneori lucrurile sunt altfel decat par.

Sunt persoane care dimpotriva, fac chestii „scandaloase” special ca sa intre in gura lumii, au nevoie sa iasa in evidenta, nu conteaza daca pentru lucruri bune sau rele. In ce relatie se afla ele cu gura lumii?

Aceste persoane sunt dependente de parerea altora, la fel de mult ca si cele prea conformiste. Ele nu pot sa faca alegeri pesonale independent de parerea celorlalti. Adesea, incalcand regulile isi consuma energia si nu se mai pot ocupa de ceea ce isi doresc cu adevarat; parca sunt intr-o lupta permanenta cu ceilalti, incercand sa le dovedeasca faptul ca nu le pasa de ei. Insa chiar aceasta incercare permanenta arata cata nevoie au de confirmarea din jur, cat de multa importanta acorda gurii lumii. La randul lor au tendinta sa-i judece pe altii, sa aprecieze critic alegerile celorlalti, in special ale celor mai cuminti. Astfel, cad in aceeasi capcana, devenind o sursa de stres pentru altii. In principiu, nu sunt multumiti de ei, nu au o parere grozava despre propria persoana, insa isi reprima aceasta parere pretinzand ca nu le pasa.

De fapt, ce este „gura lumii”? Exista asa ceva, sau e doar o idee in capul nostru? Chiar ii pasa cuiva ce fac sau cred ceilalti, cand vine vorba de viata personala?

Exista gura lumii, ea consta din barfele care se rostesc pe la spate, din criticile verbale si din privirile dezaprobatoare indreptate asupra noastra, din degetele atintite asupra unui comportament. Insa toate acestea nu ar trebui sa ne faca sa uitam parerile bune ale altora, privirile iubitoare si incurajatoare ae prietenilor. Din cand in cand, chiar si cei apropiati mai au zile proaste, sau pareri inguste, si le mai scapa vorbe ascutite. Insa in masura in care aceasta se intampla rar, nu e firesc sa le punem prea mult la suflet.

Ce rol are „gura lumii” in viata noastra?

Rolul bun este cel de socializare – ne ajuta sa fim „umani”, sa tinem cont de nevoile altora, de ceea ce e bun pentru altii. In lipsa ei, cenzura n-ar functiona, am fi tentati sa facem lucruri fara sa ne gandim la consecintele neplacute pe care le pot avea in viata altora. Lumea ar fi un loc insuportabil daca n-am tine cont de reguli. Desi neplacuta de multe ori, gura lumii ne obliga sa ne gandim si la altii, nu doar la noi.

De parerea cui ar trebui sa ne pese? – ca un model trebuie sa avem si noi, nu? Imi amintesc de povestea lui Thales din Milet, care tot uitandu-se dupa stele, a cazut intr-o groapa. Au ras de el toate servitoarele, dar lui nu i-a pasat, pentru ca nu parerea lor conta pentru el.

E bine sa ne pese de parerea celor buni si intelepti, nu de a celor acri si nefericiti. Cei din urma o sa ne judece in functie de parerile lor subiective, si o sa ne ceara sa renuntam la ceea ce au renuntat si ei, dorind astfel sa-si justifice nefericirea proprie.

Primii o sa ne judece atunci cand actunile noaste fac rau altora, si pe termen lung s-ar intoarce si impotriva noastra.

In genere e bine sa tinem cont de gura lumii daca in spatele ei stau si ratiunea si inima. O gura care vorbeste fara sa gandeasca n-are valoare. Ea doar ne testeaza increderea in noi insine si in alegerile noastre. Provocandu-ne sa ne sustinem si sa ne aparam parerile, ne ajuta sa traim potrivit valorilor proprii.

Materialul a stat la baza unui articol publicat in revista Unica, 2005.

woman3 De unde incepe, de fapt, „inselatul”? Se rezuma numai la a face sex cu altcineva in timp ce ai o relatie, sau incepe mult mai devreme, cum ar fi de la prima mangaiere cu acel „altcineva”?

Inselatul incepe in momentul in care hotarasti ca vrei sa inseli. Privirile mai zboara in jur, tentatiile mai apar, flirtul te poate ajuta sa treci peste zi mai proasta. Inselatul incepe cand faci toate aceste lucruri cu sange rece, uitand ca ai un partener alaturi.

Care ar fi motivele pentru care o femeie si-ar insela partenerul? Care sunt cele mai frecvente motive?

Motivele cele mai frecvente:

  • Dupa o vreme, barbatul isi deschide sufletul in fata partenerei sale, isi marturiseste slabiciunile, nu mai face efortul de a parea puternic si totdeauna stapan pe situatie. Prin urmare, ea va admira un alt barbat, care este mai puternic, fie finaciar, fie in relatiile sociale, sau care este mai atragator.
  • Partenerul actual nu mai face sex cu ea.
  • Unele femei sunt fiinte comode. Daca stiu ca nu afla nimeni, daca barbatul celalalt le-a captat atentia si le face sa se simta frumoase, daca le face declaratii romantice… nu pot zice nu.

Alte motive:

  • El nu mai e printul din povesti, ci s-a transformat intr-n ahtiat dupa sport, bere, somn, mancare.
  • Exista in relatie o mare lipsa de tandrete.
  • Ea nu mai este ascultata cand vorbeste.
  • El are alte procupari fata de ea si cauta pe cineva asemanator.
  • El e plecat prea mult de acasa si petrec foarte putin timp impreuna.
  • El a inselat-o sau nu o mai priveste ca pe o femeie.

Este adevarat ca un barbat inseala doar cu organele genitale, iar o femeie – si cu sufletul?

Tot timpul in spatele actului sexual se ascund nevoi emotionale. La barbat de obicei e nevoia de a impresiona, de a cuceri, de a parea puternic. La femeie e mai degraba nevoia de tandrete, de a fi admirata, de a fi dominata.

De aceea, ceea ce la barbat pare doar act sexual se datoreaza faptului ca barbatul nu cauta tandrete, caci o primeste acasa. El cauta pe cineva fata de care sa pastreze distanta emotionala, caci stie instinctiv ca daca pare vulnerabil isi pierde aura de cuceritor.

coeursEste ok sa te simti vinovata dupa ce inseli?

Vinovatia vine din credinta ca ai facut ceva rau sau ai produs cuiva un rau. Regulile nescrise ale unui cuplu includ fidelitatea, asa ca atunci cand aceasta regula e incalcata, e firesc sa apara vinovatia. Daca vinovatia ta apare la gandul ca celalalt ar suferi daca ar afla, este normal sa te simti vinovata.

Insa daca vinovatia vine doar din faptul ca infidelitatea este interzisa de catre biserica si de catre mentalitatea traditionala, poti intra intr-un conflict interior si poti avea parte de multe nopti nedormite. Pe de o parte, partenerul tau nu se mai ocupa de nevoile tale si relatia noua te ajuta sa te simti mai bine si sa-ti pastrezi respectul de sine, pe de alta parte moralitatea spune ca ai facut ceva nepermis. Unde este adevarul? Trebuie sa inveti sa cauti adevarul in tine, pentru ca adevarul personal e tot timpul subiectiv. Trebuie sa inveti sa faci compromisuri, ca sa fie bine pentru toata lumea.

Este bine sa-i spui partenerului ca l-ai inselat?

Este bine sa te gandesti dinainte la toate consecintele.

E o greseala sa spui doar pentru a-ti descarca sufletul. Privirile pline de repros ale celuilalt, lacrimile etc. ti-l vor incarca la loc dublu.

E bine sa-i spui, daca tu crezi ca el are banuieli serioase ca l-ai inselat, si ca aceste banuieli vor face mai mult rau relatiei decat recunoasterea greselii. Cand ii povestesti, nu uita cui ii povestesti: nu celui mai bun prieten! Nu-i dezvalui picanterii, nu-i spune ce minunat a fost, caci asa vei rasuci cutitul in rana.

Cat de ok este sa inseli doar din curiozitate?

Curiozitatea nu este un motiv intemeiat pentru a insela. Insa daca este arzatoare si crezi ca se va transforma intr-un complex, pentru ca toate prietenele tale au avut o experienta si tu nu, atunci poate e bine sa o faci si pe-asta , ca sa te linistesti.

Cata parte din vina are partenerul tau pentru ca l-ai inselat?

Uneori vina lui este ca te considera prea fidela si nu-i trece prin minte ca te-ai putea uita si la altcineva. Din acest motiv poate sa fie mai putin atent la tine, sa te neglijeze si sa se preocupe mult mai mult de cariera lui.

Alteori partenerul devine neglijent si te jigneste comparandu-te cu alte femei in defavoarea ta, si in acest caz are o vina uriasa pentru ca tu te pregatesti sa primesti admiratie din alta parte.

Daca faci sex cu partenerul si ai fantezii cu altcineva, o persoana pe care o cunosti, se pune ca inselat?

Daca acest lucru se intampla o data, e greu de spus. Mintea mai fuge si fara voia noastra. Insa daca lucrul se intampla adeseori, atunci e clar ca iti doresti pe altcineva alaturi. Merita sa te intrebi pentru ce mai stai intr-o relatie cu actualul partener. Daca in restul domeniilor va intelegeti minunat, merita sa mai ramaneti impreuna. Daca descoperi ca stai cu el din comoditate, in curand o sa apara si alte probleme.

Cat de bine este sa dai curs acestor fantezii, chiar si numai pentru sex, nu neaparat o relatie de lunga durata?

Daca relatia actuala este buna, si alegi sa le dai curs, exista mari sanse sa intelegi diferenta dintre fantezie si realitate. Relatia actuala va deveni mai buna si vei incepe din nou sa-ti apreciezi prtenerul, vazand ca si celalalt tot un om este.

Daca relatia actuala nu are multe puncte forte, o alta relatie iti va da probabil curajul sa prinzi din nou aripi, sa intelegi ca poti primi mai mult. Ori vei face ceva ca sa scoti relatia ta din fundatura in care a ajuns, ori vei pleca, daca iti dai seama ca nu se poate face nimic. Totusi, e important sa nu iei decizii la inceputul noii relatii, caci orice inceput este mai mult de domeniul fanteziei decat al realitatii. Asteapta sa se mai linisteasca apele, si apoi vezi ce e de facut.

tree1Care este diferenta, din punct de vedere moral, emotional etc., intre a avea o aventura de-o seara, si a avea un amant de lunga durata? In ambele cazuri, femeia are o relatie stabila.

Daca e vorba de o aventura de-o seara, femeia pate sa foloseasca aceasta experienta noua ca sa se cunoasca mai bine, sa se aprecieze mai mult, sa stie ca multe depind de ea. Daca experientele de o noapte se repeta, e un semn ca femeia nu mai crede in angajament, in relatii profunde, ca separa sexualitatea de atasamentul emotional. Pe termen lung, femeia va avea proleme emotionale, si chiar fizice.

Un amant de lunga durata poate sa completeze relatia stabila, mai ales daca partenerul stabil nu are suficient timp sau disponibilitate fata de ea. Femeia astfel va ramane in echilibru si va fi multumita. Daca nu ar cauta in afara rezolvarea unor nevoi sexuale si afective ea ar deveni tot mai frustrata in relatia stabila, care s-ar degrada incet si sigur. Totusi, pentru a avea doua relatii bune, o femeie trebuie sa dea dovada de mult echilibru si multa luciditate si realism. De obicei femeia se indragosteste de amant, fara a putea sa renunte la siguranta oferita de partener, devenind in timp nemultumita de ambele relatii.

Materialul a stat la baza unui articol publicat in revista Unica, 2006.

carmen-1Scenariul despartirii

O femeie se desparte mai greu de un barbat decat un barbat de o femeie! Datorita faptului ca femeia e prin natura ei orientata sa placa barbatului, sa aiba grija de el, sa-si sacrifice propriile dorintele de dragul lui, nici macar nu-i trece prin minte ca ar merita o alta relatie, mai buna. Prin urmare gandul despartirii e la fel de rar in mintea femeii precum ploaia in desert! Este posibil ca natura sa fi pus toate aceste atribute in sufletul femeii ca sa o ajute sa isi creasca bine copiii si sa le ofere tot ce are mai bun, in defavoarea propriei ei individualitati. Instinctul matern al femeii isi face loc intr-o relatie de durata, ea transformandu-l pe barbatul ei intr-un copil caruia ii acorda mai multa afectiune decat siesi. Si, ironia sortii, aceasta femeie care iubeste prea mult isi pierde barbatul in fata unei femei careia instictul matern nu i-a adormit instictul de cucerire. Un instinct caruia putini barbati ii rezista!

De multe ori, o femeie e nemultumita si chiar sufera intr-o relatie, dar nu renunta! A investit prea mult! Toate renuntarile ei, tot devotamentul ei nu o lasa sa plece! Un barbat, fiind orientat in principal catre propria persoana si propriile dorinte, nu va avea probleme sa se desparta de partenera sa, in momentul cand intalneste o femeie mai atragatoare!

Concluziile emotionale ale despartirii si scenariul recuceririi

O femeie care isi pierde iubitul in fata altei femei va trage doua concluzii majore, pe care nu le pune la indoiala:

1. A fost parasita pentru ca cealalta femeie e mai atragatoare, mai frumoasa, mai desteapta decat ea.

2 Partenerul ei nu e de vina, are dreptul la ceva mai bun, concluzie care se bazeaza pe faptul ca femeia il iubeste mai mult decat se iubeste pe sine.

La suprafata ea o sa strige si o s-o acuze pe cealalta femeie ca i-a furat partenerul, o sa o dispretuiasca si sa o desconsidere, insa in subconstient se compara cu ea si pierde de fiecare data. Ca urmare va continua sa il iubeasca pe el, va continua sa se invinovateasca pe sine, si va incerca cu disperare sa-l recucereasca.

Intre timp, pot sa apara in viata ei zeci de barbati care sa ii faca declaratii si complimente, nu va avea ochi pentru ei! De ce? Pentru ca e prinsa in lupta de a-l recuceri pe el, unicul, cel care nu o mai iubeste. Vrea cu orice pret confirmarea lui, altfel nu poate sa aiba liniste. Nu e un scenariu constient, radacinile stau in subconstientul fetitei care n-a avut niciodata suficienta atentie din partea tatalui, dar cu toate astea nu l-a putut ura, pentru ca tatal era mare, era puternic, era frumos. Perceptia de sine a femeii nu se bazeaza pe logica, ci pe emotii irationale. Mii de femei frumoase se considera urate fara ca oglinda sa le poata convinge de ceea ce pentru toti ceilalti este evident. Ele au in minte un text care se repeta obsesiv: “Nu te iubeste, deci nu esti suficient de buna! Nu esti suficient de frumoasa! Nu esti suficient de…. “, si aici imaginatia femeii nu cunoaste limite.

Iesirea din scenariu

Ca sa iasa din scenariul recuceririi, in care toate gandurile ei se indreapta catre El, femeia trebuie mai intai sa iasa din scenariul in care nu poate sa doarma, sa manace, sa zambeasca pentru ca el nu e acolo alaturi ca sa-i dea un motiv ca sa doarma, ca sa manance, ca sa zambeasca. Fara sa-si dea seama ea a facut din el soarele universului ei, care pune lucrurile in miscare. Ca sa poata sa supravietuiasca intr-un univers fara soare, primul pas este sa-l coboare un pic pe el de sus de pe piedestalul pe care l-a urcat si sa se ridice ea un pic. Nici el nu e cel mai minunat barbat de pe planeta, nici ea cea mai de lepadat femeie! Aceasta reasezare a pozitiilor are efecte spectaculoase: ca din senin, o sa apara furia si ura pe care le are fata de el, legate de momentul despartirii, de asteptarile inselate, de singuratate. Emotiile exprimate echilibreaza tabloul: femeia nu mai e in postura pacatosului cazut in dizgratia Zeului, ci mai intai in pozitia celui nedreptatit, apoi a celui care stie ca poate sa-si poarte singur de grija, si care o sa-i dovedeasca Zeului ca se descurca si fara El!

Ochii care nu se vad se uita?

Pana sa se uite ochii, se intampla ceva mult mai interesant: se uita momentele neplacute, ca si cum n-ar fi existat niciodata! Barbatul pe care il cicaleai tot timpul cat “era al tau” acum devine intruchiparea perfectiunii.

Femeia parasita isi aduce aminte de momentele romantice, de declaratiile de iubire, de sarutarile firbinti. E firesc, pentru ca memoria umana e selectiva si retine indeosebi momentele cu mare incarcatura emotionala, fie bune fie proaste. Asa ca momentele stralucitoare ies la suprafata si eclipseaza restul cenusiu al relatiei, exact ca niste margelele colorate peste niste haine sterse. Venind peste singuratatea despartirii, momentele acestea apar ca fiind inconjurate de o aura de fericire, pe care in momentul in care s-au intamplat nu o aveau nicidecum. La toate aceste amintiri magice asta se adauga convingerile femeii ca nimeni nu o sa o mai iubeasca, si disperarea unui viitor intunecat.

Terenul e minunat pregatit, asa ca atunci cand el, ex-ul, apare, are o aura de print din povesti! Este raspunsul la toate cautarile, este darul zeilor la chemarile inimii. Nimeni nu se compara cu el! Femeia simte in acel moment o pace si o binecuvantare pe care le confunda usor cu iubirea, cand de fapt e un amestec de emotii, frici si sperante inconstiente.

Statisticile spun ca abia dupa un an si jumatate amintirile se estompeaza suficient ca sa nu-ti mai fuga mintea tot timpul la el. Inainte de aceasta limita temporala, tine minte ca nostalgia si imaginatia sunt foarte puternice! O sa transformi orice ex in “singurul barbat pe care il vei iubi vreodata”, doar pentru ca a indraznit sa te paraseasca!

Impacare inseamna sa faci pace, dar inseamna in acelasi timp ca intre voi a fost razboi. In istorie, invingatorul stabilea conditiile pacii. La voi cine le stabileste?

Daca a fost o relatie de scurta durata, atunci probabil nu au fost motive serioase la baza despartirii. Dar daca a fost o relatie de durata, cu siguranta ca ati incercat sa rezolvati nepotrivirile, si nu ati reusit. Daca ignorati ce s-a intamplat, istoria o sa se repete: o pace scurta, si din nou razboi! Din moment ce nu ati reusit sa va intelegeti in trecut, inseamna ca acum trebuie sa incercati alta abordare: incepeti cu discutii, incercati sa intelegeti, cautati raspunsuri fie in reviste fie in carti de specialitate, si daca nu le gasiti acolo mergeti cu intrebarile voastre la un specialist in terapie de cuplu. Sau macar vorbiti cu prietenii, o sa aflati ca nu sunteti singurii care au probleme! Poate ca nici prietenii vostri nu au raspunsuri, dar faptul de a vorbi despre probleme e primul pas important in rezolvarea lor! E dureros sa vorbesti despre ce nu-ti place la celalalt sau despre ce nu-i place lui la tine, fara sa treci in acuzatii sau defensiva. Insa nu exista o alta cale!

Scenariul impacarii

Te-ai intalnit cu el, ati petrecut una sau mai multe zile minunate, romantismul si pasiunea au fost la cote maxime, te simti ca renascuta! Prea mult entuziasm trebuie sa-ti dea de gandit! Asteapta sa treaca mai mult timp inainte sa iei o hotarare! Daca te-ai intalnit cu el si ai ajuns in pat, nu inseamna ca nu poti sa te razgandesti a doua zi!

Care sunt motivele pentru care el vrea sa fiti din nou impreuna? Intreaba-l direct, nu astepta sa ti le spuna singur, probabil n-o s-o faca! Daca s-a despartit de cealalta femeie, cea pentru care te parasise, si iti spune ca si-a dat seama ca tot cu tine se intelege cel mai bine, nu cadea in capcana! Doar daca vrei sa fii o manta de vreme rece! Din comoditate, s-a intors la tine ca la o carare batatorita, ca la un refugiu de vreme rea.

Sigur, daca vrei sa te impaci cu el inseamna ca inca mai simti fluturi in stomac! Daca poti sa vorbesti cu ex-ul despre relatia voastra si mai ales despre despartirea voastra si inca va mai priviti dupa aceasta discutie cu scantei in priviri, merita sa dai relatiei voastre o sansa! Daca vrei doar sa te tina in brate, oricum si in orice conditii, fara sa indraznesti sa provoci explicatii, atentie! S-ar putea sa te arzi din nou. Asuma-ti faptul ca te joci cu focul!

Nu vrei sa te impaci cu ex-ul, dar nu te poti abtine

Adu-ti aminte cuvintele crude, faptele lipsite de sensibilitate, senzatiile neplacute pe care ti le-a provocat de-a lungul timpului cat ati fost impreuna. Scoate din arhiva personala momentele dureroase, si de cate ori ti se face dor de el ruleaza filmul despartirii si al certurilor. Astfel nu o sa te poti pacali ca aceste momente nu exista. Nu o sa-i poti gasi scuze! Nu o sa poti pretinde ca este un print din povesti!

Materialul a stat la baza unui articol publicat in revista Unica, 2005

soartaCare e diferenta intre coincidenta si soarta?

Coincidenta e cand dai nas in nas intr-un magazin cu o prietena pe care n-ai mai vazut-o din liceu, si stati la o cafea depanand amintiri si noutati. Soarta e cand aceasta prietena te invita la aniversarea zilei ei de nastere, care are loc chiar peste cateva zile, unde il cunosti pe cel care o sa-ti devina in curand partener. Coincidentele sunt interesante, surprinzatoare, insa fara consecinte importante pentru viata noastra. Soarta are la baza coincidente mici care schimba traiectoria vietii noastre, care ne determina sa facem lucruri pe care altfel nu le-am fi facut niciodata.

Soarta in relatiile de cuplu

Soarta isi baga nasul adesea in relatiile noastre, mai ales in cele de cuplu. Se intampla sa intalnim un tip, sa-l simpatizam, insa nu in mod special. Totusi, sunt suficiente una sau doua intalniri, in momente in care suntem mai vulnerabile, in care avem nevoie de un umar pe care sa plangem, si incepem sa-l privim cu alti ochi. Ni se pare ca cerul ni l-a trimis!

Am crescut cu povesti despre printi si printese destinati sa fie impreuna, cu filme despre eroi din lumi diferite, pe care totul ii desparte, insa destinul ii apropie, eventual dupa ani de suferinte si piedici. Nu rezistam sa nu varsam o lacrima cand cei doi se regasesc si se imbratiseaza ! Datorita tuturor acestor povesti de dragoste pe care le purtam in noi, ne tresare inima cand ne simtim si noi parte dintr-o poveste, cand simtim ca totul in jur conspira si ajuta dragostea noastra sa triumfe. Cineva care ar vedea lucrurile cu detasare ar da din umeri si ar zice ca sunt doar coincidente, ar gasi usor explicatii rationale sau statistici care sa infirme prezenta destinului. Insa noi suntem convinse ca e mana destinului! Cand simti ca faci parte dintr-o poveste, viata devine dintr-o data magica si ratiunea e data la o parte.

Intuitie sau capacitati paranormale ?

Cercetarile au demostrat ca exista oameni care au capacitati intuitive foarte dezvoltate, care pot parea paranormale. Stiu cand o sa-i sune cineva, au premonitii despre viitor, stiu ce o sa spuna cineva inainte sa deschida gura. Toti avem aceste capacitati, insa in grade diferite. De obicei, avem intuitii clare in legatura cu persoanele apropiate din viata noastra. Cand avem un sentiment de neliniste, pe care nu-l putem asocia cu ceva din jur, ne gandim instinctiv la cei dragi si ne facem griji. Sau cand asteptam vizita cuiva drag, simtim cand este in apropiere, iar peste cateva clipe suna la usa.

Coincidentele apar cand lasam o relatie neterminata cu cineva, fie ca ne-am certat, fie ca am evitat sa ne exprimam nemultumirile, si avem sentimente intense de vinovatie, de furie, sau de frica. O sa ne ciocnim curand de persoana pe care nu vrem s-o vedem, confirmand zicala ca « de ce ti-e frica nu scapi ». Scopul acestor intalniri neplacute este acela de a ne ajuta sa scapam de povara pe care o purtam cu noi.

Coincidentele sunt la ordinea zilei in relatiile cu cei apropiati, carora le citim de cele mai multe ori gandurile! Cand ai o prietena buna si petreci mult timp cu ea, incepi s-o cunosti atat de bine incat devine previzibila. Stii dinainte ce o sa spuna intr-o anumita situatie, cum o sa reactioneze cand se supara pe cineva si cum o sa incheie o conversatie la telefon. Uneori au loc coincidente surprinzatoae: te gandesti la un lucru si in secunda urmatoare ramai cu gura cascata, caci tocmai l-a rostit ea. Sau fredonati aceeasi melodie, asa din senin. E ca atunci cand asculti de multe ori un cd si dupa o vreme stii ce cantec o sa urmeze, chiar daca nu stii cum se numeste. Nu e magie, ci intuitie, si la baza ei stau compatibilitatile dintre voi si timpul petrecut impreuna.

De multe ori femeile spun: e ca un facut, toti iubitii mei au acelasi nume ! Cum se explica acest fapt?

Fiecare femeie e atrasa de un anumit gen de barbat. Uneia ii plac barbatii mai dominatori, si cu cei sociabili poate fi doar prietena, una se teme de barbatii critici, insa ar face orice sa le intre in gratii. Preferintele acestea sunt stabile, nu se schimba de pe o zi pe alta. Daca ea intalneste barbati cu acelasi nume, aceasta coincidenta indica faptul ca barbatii aceia au ceva in comun. Nu este pura intamplare, ci este vorba de atractia intensa care exista intre ea si barbati cu anumite trasaturi de personalitate. Daca tocmai s-a despartit de un iubit, si a intalnit un altul cu acelasi nume, alaturi de el va trai acele experiente pe care si le doreste, dar se va lovi de problemele din trecut. Partea buna este ca un barbat cu acelasi nume ii va oferi posibilitatea de rescrie trecutul. In masura in care poate sa faca diferenta intre iubitul actual si cel de altadata, relatia noua va fi mai buna si va evita capcanele celei vechi. Trasatura comuna a celor doi parteneri poate sa nu fie vizibila la prima vedere. Insa destinul nu trebuie subestimat, el vrea sa ii atraga atentia ca ceva se repeta: poate e vorba de lipsa lui de incredere, sau de tendinta de a se agata de ea, sau poate evita sa discute ceea ce il nemultumeste in relatie. Cel mai bine este ca relatiile sa fie puse una langa alta si comparate. Asa va fi mai simplu sa fie observate diferentele si asemanarile, si sa fie trase concluzii folositoare pentru mersul relatiei actuale!

Materialul a stat la baza unui articol publicat in revista Unica, 2006.

neglected-children-are-made-to-feel-invisible-12406689562O promovare vine peste noapte, ca din senin, insa este pregatita de o multime de lucruri mici pe care le-ai facut de-a lungul timpului! Comportamentul tau zilnic si infatisarea ta sunt investitii care conduc la realizarea visului tau de a face cariera! E important sa ai o atitudine buna, de invingatoare, dar nu este suficient!

Modul in care actionezi atat in situatiile importante, cat si in cele banale, este cel putin la fel de important!Mai jos sunt zece chei care te pot ajuta sa deschizi rapid usile spre succes! Acorda-le importanta meritata, si transforma-le intr-un cod de comportament zilnic. Succesul nu va intarzia sa apara!

1. Comportamentul binevoitor – incearca sa te porti frumos cu toata lumea pe care o intalnesti! Cand o saluti pe femeia de serviciu sau pe portar, te simti si tu importanta. Nu te purta cu ei mecanic, ci spune-le un buna-ziua din suflet. Zambetul si respectul lor, in aparenta neimportante, iti vor aduce un tonus bun atunci cand te astepti mai putin. Fii binevoitoare si cu colegii aflati in ascensiune, si cu cei aflati in dizgratie. Nu lasa usoarele intepaturi de invidie sau de dispret sa se strecoare in relatiile tale cu ceilalti. La fel ca soarele, e bine sa stralucesti in toate directiile! Eforturile tale vor fi rasplatite in fiecare zi, caci ceilalti iti vor cauta compania placuta!

2. Siguranta de sine – la prima vedere este o atitudine generala si ti se pare imposibil sa o atingi vreodata, din moment ce in fiecare zi iti pui intrebari cu privire la propriile capacitati. Insa cei care se pot lauda cu aceasta siguranta au invatat-o pas cu pas! Incepi prin a te imbraca in fiecare zi elegant si chiar sobru, si adopta o postura corporala dreapta si un aer increzator! Toate aceste aspecte exterioare vor deveni cu timpul trasaturi stabile ale personalitatii tale! Vocea calma, ritmul rar al vorbirii, un zambet strecurat din cand in cand in cursul dialogului ii vor convinge pe ceilalti ca au in fata o persoana matura, pe care se pot baza. Si vrei sa lasi aceasta impresie, nu-i asa?

3. Respectul fata de parerea celorlalti – de fiecare data cand vorbesti cu cineva, asculta-l cu atentie, si aproba-l pe alocuri! Chiar intr-un dialog in contradictoriu, poti gasi afirmatii ale celuilalt cu care sa fii de acord, ceea ce ii va transmite mesajul ca il respecti si acorzi valoare spuselor lui. Tine minte ca oamenii se identifica adesea cu ceea ce spun, si cea mai gresita atitudine ca sa-i convingi ca nu au dreptate este sa-i contrazici! Priveste-i in ochi, aproba-i cand vorbesc, fii atenta la ce spun, se vor simti bine! Iar apoi spune-ti parerea pe un ton calm, neagresiv! Cei din jur, si in special superiorii tai, vor aprecia faptul ca ai o parere proprie si curajul sa o afirmi, cu conditia sa nu se simta atacati!

4. Buna dispozitie – cand esti bine dispusa, ceilalti se simt bine in prezenta ta! Sefii au mai multa incredere in capacitatile tale, asa ca iti vor acorda multe din proiectele mai dificile. Urmarea fireasca va fi o promovare rapida! Cu o atitudine zambitoare, poti sa ceri ajutorul colegilor sau sfatul sefilor, fara sa pari neajutorata. Cand simtii ca norii suprasolicitarii iti intuneca ziua, pune-ti in casti o muzica relaxanta, fa-ti o cafea fiebinte sau un ceai cald si fruntea ti se va descreti rapid! Sau, daca e mai dificil, gandeste-te la planurile pe care ti le-ai facut pentru week-end: ceilalti o sa vada doar zambetul, nu si imaginile care l-au provocat! Atentie insa: nu e bine sa afisezi un zambet pana la urechi cand ceilalti sunt ingropati in munca! Mizeaza pe o buna-dispozitie moderata!

5. Calmul – pastreaza-ti sangele rece atunci cand toti in jurul tau si-l pierd! Fiind asociat cu puterea, calmul iti va asigura o autoritate binemeritata! In mijlocul crizelor, al conflictelor, al sedintelor interminabile, invata sa respiri adanc si rar, acest lucru te va ajuta sa ramai detasata si sa-ti controlezi starea de spirit! Fie numeri in gand pana la zece, fie te gandesti ca trece, fie suni un prieten, exista multe solutii ca sa lasi furtuna sa treaca fara sa te atinga! La ce bun sa te enervezi sau sa te lasi coplesita de nervozitate? Munca ta va avea de suferit, si la fel se va intampla si cu imaginea! Totusi, evita sa devii prea calma, ceilalti o vor interpreta ca pe o lipsa de personalitate!

6. Puterea informatiei – straduieste-te sa fii la curent cu informatiile necesare, si fii pe faza cand e nevoie de un sfat sau de o parere avizata! Asta nu inseamna sa-ti pierzi noptile ca sa te documentezi, e suficient sa ai cateva informatii in maneca pe care sa le folosesti la momentul oportun! Ai putea sa mergi la birou mai devreme, dimineata, ca sa verifici mail-urile importante si sa-ti pregatesti o strategie in legatura cu problemele aparute! E important sa iti incepi ziua in forta, nu sa ajungi la birou inca adormita si cu cearcane. Bea-ti cafeaua acasa, fa ceva miscare ca sa te inviorezi, si fii in forma cand ceilalti, si mai ales sefii tai, te convoaca la o intalnire!

7. Programarea mentala – abordeaza fiecare zi ca si cum ar exista posibilitate ca sa fii promovata! Gandeste-te cum te-ai simti daca aceasta dorinta ti s-ar implini chiar azi. Simte increderea pe care ai dobandi-o, mandria si satisfactia datorate visului realizat! Aceasta stare interioara te va aduce mai aproape de atingerea scopului tau! Puterea interioara vine din capacitatea de a crede ca esti capabila sa ajungi in varf! In aceasta dispozitie emotionala, orice problema aparuta ti se va parea o oportunitate de a-ti demonstra stapanirea si puterea de caracter, precum si cunostintele profesionale!

8. Atitudinea fata de greseli – daca ai gresit ceva, nu face din asta un capat de lume! Daca incepi sa-ti imaginezi cum vei fi mustrata sau chiar data afara, si iti iei un aer plouat, ceilalti vor avea tendinta sa te subestimeze! Pastreaza proportiile reale! O eroare nu inseamna ca nu iti faci bine meseria! Oricine are dreptul sa mai greseasca din cand in cand! Orienteaza-ti atentia si eforturile ca sa o recunosti si sa o repari cat mai repede. Partea buna este ca n-o sa mai repeti altadata aceeasi greseala, adica ai dobandit mai multa experienta profesionala!

9. Problemele personale - Uneori ai probleme de sanatate, sau familia ta trece printr-o criza, sau tocmai te-ai certat cu partenerul tau! Nu e placut, si ultimul lucru care ti-ar mai lipsi ar fi o problema si la locul de munca! Dar daca ajungi la birou cu corabiile inecate, si un aer de naufragiat, tocmai asta vei atrage! Caci tot timpul sunt ceva oale sparte si se cauta un tap ispasitor pentru ele, iar atitudinea ta le va permite celorlalti sa te invinovateasca pe tine! Daca problemele sunt serioase, ia-ti un mic concediu si rezolva-le! Daca nu, lasa-le acasa, te vei ocupa de ele dupa orele de lucru. Astfel, vei avea vigilenta necesara ca sa iti faci bine munca! In plus, detasarea temporara de problemele tale te va ajuta sa gasesti mai usor solutiile cele mai bune!

10. Imaginea biroului tau –Adesea ceilalti isi formeaza despre tine o prima impresie, bazata pe aspecte de suprafata, si tot comportamentul tau ulterior va fi perceput prin prisma primei intalniri! De cele mai multe ori, ceilalti te vad la biroul tau si te asociaza cu aspectul lui! Daca vrei sa fii perceputa ca fiind o persoana ordonata, de incredere si serioasa, fii atenta sa ai in permanenta biroul sters de praf, iar lucrurile sa se afle frumos aranjate! Daca seful tau vine si-ti cere o situatie, gandeste-te ce impresie i-ai face daca ai incepe sa rascolesti teancuri de acte sau sa cauti prin sertare pline de lucruri inutile! Nu dureaza mult, zece minute in fiecare dimineata, si e nevoie doar de un spray de mobila asuns intr-un sertar!

Materialul a stat la baza unui articol publicat in revista Unica, 2005

shadow

Persoana care vorbeste mult

Are nevoie de confirmari, nu tolereaza singuratatea, daca are un secret trebuie sa-l spuna cat mai repede cuiva. Vorbeste mult, din dorinta de a se simti apropiata de ceilalti, din dorinta de se simti in siguranta. Nu cere, de regula, sa i se soarba cuvintele, sau sa fii atent la fiecare detaliu. Reactioneaza in schimb destul de puternic la critici.

Daca deveniti prieteni, o sa inceapa sa-ti povesteasca pe zi ce trece mai mult. Iti va impartasi toata experienta sa, toate gandurile, toce ceea ce crede si simte. Pe de o parte, aceasta este o expresie a increderii depline in tine. Pe de alta parte, este o expresie a dependentei. Ori de cate ori are o problema, iti cere sprijinul. Vrea sa o asculti ca o dovada de prietenie. Daca ii vei spune ca nu ai timp se va simti tradata, parasita, si iti va reprosa acest lucru. Va reactiona exagerat, si nu va intelege si nevoile tale.

Toate acestea deoarece aceasta persoana, in relatiile cu ceilalti, intra intr-un rol de copil cuminte si bun, atata timp cat i se poarta de grija.

Solutie. Interventie paradoxala: intr-o zi cand ai chef de vorba, incepi si povesteste-i tot ce ti s-a inatamplat, in detaliu; povesteste-i aceeasi situatie de mai multe ori, cere-i parerea, cere-i sprijinul. Fa acest lucru de mai multe ori. S-ar putea sa ti se para nepoliticos, insa o sa descoperi ca in acest fel vei salva o relatie de prietenie. Celalalt va invata sa te asculte la randul sau.


Persoana care stie deja raspunsul la intrebarile pe care le pune

Aceasta persoana simte nevoia sa demonstreze ca stie tot. Daca pune o intrebare, stie deja raspunsul la ea. Pune intrebarea de multe ori ca sa-si ofere ocazia sa accentueze cat de multa dreptate are. Tonul vocii e pe alocuri taios, sau autoritar. Are tendinta sa stie de toate, sa se priceapa la toate, de la gatit la filme si de la carti la masini. Nu exista subect pe marginea caruia sa nu fie avizata.

Se simte jignita daca o contrazici, daca nu-i ceri parerea si daca nu-i recunosti priceperea si autoritatea. Se va simti foarte rau, fara macar sa-si dea seama ca si tu s-ar putea sa te simti jignit/a. La urma urmei, nici ea nu-ti respecta tie parerea.

Aceasta atitudine ascunde o nesiguranta neasumata. Persoana care are nevoie sa aiba mereu dreptate are o stima de sine foarte fragila a carei suprafata e scrijelita de orice remarca neatenta si orice critica nevinovata. Vocea autoritara adaposteste o voce mai profunda autocritica, a cuiva care nu suporta sa se simta slab, nestiutor, confuz.

Solutie. Asculta-i parerea, apreciaz-o si apoi exprima-ti propria parere, cu propriile argumente, pe un ton calm si echilibrat. Evita cu orice pret sa folosesti acelasi ton autoritar. Nu intra intr-o competitie de genul cine stie mai multe. Va fi simplu, daca reusesti sa tolerezi tonul usor superior al acestei persone si sa intelegi nesiguranta emotionala din fundal.


Persoana care pare foarte disponibila, prietenoasa, si apoi te evita

Relatia cu aceasa persoana seamana cu joaca a doi copii pe balansor. Totdeauna exista desincronizari. Cand vine spre tine foarte entuziasta, si doritoare sa-ti faca o mie de servicii, ai tendinta naturala de a te retrage. Te intrebi ce ai facut sa meriti atata atentie si apreciere. Cand reusesti sa te convingi ca poate este ceva natural, ca poate chiar ai facut ceva bun ca sa meriti atata grija, si incepi sa ai o atitudine mai deschisa, sa accepti serviciile facute, sa-ti faci timp pentru discutii, ca prin minune cealalta persoana se evapora. Nu-ti raspunde la telefon, pare rece si distanta. Din nou te intrebi ce ai facut, de data aceasta ce ai facut atat de rau, ca sa justifici o asemenea schimbare brusca. Adevarul e ca nu ai facut mare lucru, nici ca sa justifici admiratia, nici indepartarea. Persoana respectiva are un obicei de a incerca sa se apropie de cei indisponibili. Cu cat cineva e mai greu de gasit, cu atat insistenta ei este mai mare.

Solutie. Evita sa te entuziasmezi prea mult la inceputul relatiei. Tempereaza-ti elanul, stabileste intalniri cat mai rare, testeaza rabdarea persoanei respective. Daca e interesata cu adevarat de tine, va accepta ca o intalnire sa fie peste cateva zile sau cateva saptamani. Daca va da bir cu fugitii fiindca nu poti sa te vezi cu ea chiar in acel moment, vei sti ca e o relatie sortita esecului.


Persoana care isi doreste sa fie mereu in centrul atentiei

Problemele ei sunt cele mai dramatice. O suparare este sfarsitul lumii si are nevoie de un umar puternic pe care sa se sprijine. Pe de alta parte, cand este in culmea fericirii, nu mai auzi de ea. Pentru aceasta persoana se verifica zicala “no news is good news”. Isi alege doar prieteni pe care poate sa-i eclipseze, asa ca daca ai norocul sa te numeri printre apropiatii acestor oameni, fii sigur/a ca nu te considera o amenintare. In plus, stie ca nu te vei supara prea tare la urmatoarea petrecere cand nici macar nu va avea un minutel pentru o conversatie cu tine. Petrecerile sunt pentru a straluci si a castiga admiratori si nu pentru prieteni. Prietenii sunt pentru momentele grele.

Solutie. Desigur, in sinea ei, aceasta persona poate avea un suflet bun. La suprafata insa, considera ca tot universul graviteaza in jurul ei. Ai de ales: o tolerezi asa cum este si te multumesti cu ce poate sa ofere, sau pastrezi distanta, si iti cauti prieteni mai disponibili. Nu are rost sa o acuzi sau sa astepti sa se schimbe. Nu se va schimba de dragul tau. Mai degraba se va simti neinteleasa, chiar jgnita, si te va evita pe viitor. Accept-o asa cum este, las-o sa-si manifeste personalitatea, si daca vrei sa vorbesti cu ea cauta un loc unde sa nu o priveasca nimeni. Astfel vei avea toata atentia ei.

Materialul a stat a baza unui articol publicat in revista Unica, 2006.

sex-eva2

Sex si intimitate

Intr-un cuplu, sexualitatea e strans impletita cu intimitatea emotionala. Cadrul sexual e prilej nu doar pentru actul sexual, ci si pentru schimburi de mangaieri si tandrete, pentru exprimarea nevoilor emotionale, si chiar pentru descarcarea emotiilor negative adunate in timp. In timpul actului sexual iti poti exprima emotiile cu mai multa naturalete decat in alte imprejurari, iar apropierea fizica e completata de apropierea mentala si emotionala. Intalnirea sexuala este o ocazie in care un barbat si o femeie isi ofera unul altuia timp, gesturi si cuvinte, adica folosesc trei dintre limbajele iubirii.

Exprimarea sexuala in timp

Intr-un cuplu de durata, de obicei pasiunea sexuala scade o data cu trecerea timpului, cand vrand nevrand se instaureaza obisnuintele si comoditatea. Partea buna este ca timpul duce si la cresterea intimitatii si a familiaritatii dintre cei doi parteneri, ceea ce face ca sexul sa ramana ceva la fel de placut. Singura conditie este ca partenerii sa se focalizeze pe calitatea apropierii dintre ei, acolo unde inainte cantitatea jucase un rol mai important.

Apropierea fizica e completata de apropiere mentala si emotionala, de acceptare.

Este firesc ca intr-un cuplu, nevoile sexuale ale celor doi parteneri sa fie diferite sau sa varieze de la o perioada la alta. Pentru a nu se transforma in factor de stres si sursa de certuri sau lacrimi, este bine ca nevoile sexuale sa fie discutate la rece. Te vei simti radical diferit daca plangi in perna cand partenerul tau termina grabit o partida sau cand uita macar sa te sarute de noapte buna, sau daca stai intr-o zi de vorba cu el si ii spui cam ce astepti tu de la el.

O alta situatie delicata apare cand unul dintre parteneri vrea mai mult sex, iar celalalt nu vrea sa-l raneasca sau sa-l faca sa se simta respins. Cea mai buna modalitate este o negociere a activitatilor sexuale, astfel incat amandoi sa fie multumiti. Daca unul dintre parteneri accepta sa faca sex doar de dragul celuilalt, mai devreme sau mai tarziu, va capata resentimente fata de celalalt si sexul va deveni chiar mai putin atragator.

Rolul sexului in cuplu. Tipuri de cupluri:

Un cuplu se formeaza in jurul a patru nevoi fundamentale: intimitate sexuala, suport emotional, compatibilitate mentala si atitudine comuna fata de viitor. In functie de orientarea predominanta spre unul dintre cele patru aspecte, putem vorbi despre patru tipuri de cupluri:

1. cuplu sexual, construit in jurul nevoii sexuale – cei doi parteneri se apropie cel mai mult unul de altul in timpul actului sexual. Foarte mult din timpul petrecut impreuna este consumat in atingeri si discutii care aluneca de la sine in partide fierbinti. Comunicarea emotionala se face mai greu in cuvinte, de multe ori unul dintre parteneri este mai departat de emotiile sale si prefera sa vada orice eveniment ca pe ceva logic. Emotiile de multe ori i se par exagerate sau inadecvate, si prefera activitatile fizice si dinamismul.

relatii12. cuplu emotional – construit in jurul suportului emotional pe care si-l ofera cei doi parteneri. Ei fac o echipa si de multe ori sunt nedespartiti, asa incat unde merge unul merge si celalalt. Cei doi parteneri comunica usor in cuvinte si gesturi ceea ce simt, si nevoile lor de intimitate sunt asemanatoare. Le place sa aiba grija unul de altul si sa se rasfete. Nevoile sexuale sunt subordonate celor emotionale, putand aparea perioade de distantare sexuala, cand unul sau altul este mai preocupat de alte aspecte ale vietii, insa nu fac mare caz din asta. O data cu trecerea timpului ei devin si mai apropiati, si din afara par eterni indragostiti, trezind adeseori invidia celorlalti.

3. cuplu mental – pentru cei doi parteneri este esential sa gandeasca la fel si sa aiba pareri comune despre oameni si despre viata. Ei petrec mult timp discutand despre lecturi, filme, cunoscuti, si in general despre orice. Le face o deosebita placere sa se implice in jocuri de idei si discutii fara un scop precis in afara de amuzamentul lor mental. Adesea discutiile lor, la inceput banale, capata o tenta seducatoare sau incitanta si conduc la partide de neuitat. Nu degeaba se spune ca cel mai erogen organ este creierul. Viata sexuala a acestui cuplu cunoaste variatii destul de mari. Pericolul este ca ei se familiarizeaza repede unul cu altul si incep chiar sa nu se mai vada, insa orice aspect nou ii face sa retraiasca un inceput al relatiei.

4. cuplu atitudinal – cei doi au planuri si aspiratii comune. In cazul lor se verifica afirmatia ca iubirea adevarata apare nu atunci cand cei doi se privesc unul pe altul, ci atunci cand stau alaturi si privesc impreuna in aceeasi directie. Prea multe gesturi declarative li se par inutile sau chiar siropoase, prea multe discutii li se par plictisitoare, iar in ceea ce priveste sexul, il considera bun insa nu atat de important. Ei sunt genul de oameni care renunta usor la o seara romantica, daca a doua zi au un proiect important care necesita multa energie. In cazul in care acest cuplu acorda prea multa importanta construirii viitorului in defavoarea celorlalte aspecte, exista mari riscuri ca unul din parteneri sa caute satisfacerea lor in relatie cu altcineva. Nevoile de schimbare trebuie sesizate prompt de celalalt partener.

Prea mult sau prea putin accent pe sex?

Prea mult? Accentul pe sexualitate este firesc la inceput, insa cu timpul e bine sa se acorde atentie si restului vietii de cuplu, altfel pot aparea probleme. Daca viata sexuala e foarte buna si intimitatea emotionala e puternica, cei doi parteneri au tendinta de a ignora diferentele in modul de a vedea viata, precum si neconcordantele in ceea ce priveste planurile de viitor. Insa dupa o vreme, aceste nepotriviri vor aparea la suprafata si nu vor mai putea fi trecute cu vederea. Este o eroare sa presupui ca atasamentul sexual va duce de la sine la o relatie perfecta. Atractia sexuala e doar punctul de plecare intr-o relatie. Restul se construieste.

Prea putin? Exista cupluri care functioneaza bine, desi viata sexuala nu merge grozav. Cei doi parteneri au multe afinitati si gusturi asemanatoare, se implica in proiecte comune, si stiu sa se sprijine unul pe altul foarte bine. Totusi, daca in timp viata sexuala nu se imbunatatesete, poate deveni un factor de destramare a cuplului, pentru ca unul dintre parteneri acumuleaza tot mai multa frustrare, si cauta in alta parte o viata sexuala buna.

Prejudecati feminine legate de viata sexuala:

“Ea: iti ofer sex ca sa primesc iubire. El: iti dau iubire ca sa primesc sex.” Ar fi bine ca cei doi sa invete sa isi cunoasca si sa isi respecte atat propriile nevoi si dorinte, cat si pe ale celuilalt. Barbatii nu sunt atat de diferiti fata de femei cum par la prima vedere. Si ei au nevoi emotionale, doar ca si le recunosc mai greu, la fel cum o femeie nu va recunoaste ca uneori face sex fara prea mare implicare emotionala.

“Daca ai nevoie de mine, ma simt obligat/a, constrans/a. Daca nu ai nevoie de mine, ma simt neglijat/a, nedorit/a.” Nu este rusine sa ceri partenerului sa-ti ofere atentie sau iubire. Daca stai si astepti sa-ti fie citite gandurile si ghicite dorintele, s-ar putea sa astepti mult si bine. Daca vrei sa faci sex, cel mai simplu este sa initiezi un act sexual!

“Daca am nevoie de tine, sunt slab/a. Ma urasc pe mine pentru ca sunt slab/a. Te urasc pentru ca ma faci sa ma simt slab/a.” Un cuplu presupune din start ca fiecare are nevoie de celalalt. Nevoile tale sexuale arata ca iti iubesti partenerul, asa ca ai incredere si arata-i si lui asta. Este un semn de maturitate sa iti asumi dorintele sexuale.

“Cand iti spun ceea ce vreau si tu imi oferi, ma simt nefericit/a, pentru ca a trebui sa-ti spun. Daca nu-ti spun ce vreau, tu nu-mi oferi si ma simt neiubit/a.” Gandeste-te putin! Partenerul tau are o multime de griji pe cap si nu sta tot timpul cu ochii la tine sa iti interpreteze gesturile. Daca vrei ceva de la el, nu mai insinua, ci spune-i direct, doar el asa face. Un barbat nu e atat de atent la subtilitatile din comunicare si la nuantele din tonul vocii.

“Daca vrei sa fii singur/a, inseamna ca nu ma iubesti. Daca m-ai iubi, ai vrea sa fii tot timpul cu mine. Cand imi ceri sa fiu tot timpul cu tine, ma simt sufocat/a.” Timpul petrecut impreuna este intradevar o dovada de iubire, insa nu singura! La urma urmei, e placut ca din cand in cand sa faci ceva si fara el, fie ca iesi la o cafea cu o prietena sau mergi la cumparaturi. Daca il vei lasa mai mult singur, il vei face sa-ti duca dorul, si nu o sa regreti!

Materialul a stat la baza unui articol publicat in revista Unica, 2005

romance

Te-ai indragostit. Pana aici nimic nou. Insa te-ai indragostit de cineva de la birou. Ce sa te faci? Ai auzit de sute de ori ca nu e bine sa amesteci cele doua lucruri. Asa sa fie?

3 scenarii de dragoste la birou, cu strategii de actiune:

Scenariul 1: Uff, ce zi lunga!

Te-ai indragostit de el din momentul cand l-ai vazut punandu-si obiectele personale pe birou. Ce poti sa faci, doar nu tu ai hotarat asa? Noul coleg de birou pur si simplu ti-a sucit capul. Tot timpul iti fug ochii dupa el. Si nu numai ochii, ci toate gandurile! Asa ca e cam greu cu munca. Parca niciodata n-a fost asa de greu sa te concentrezi asupra sarcinilor zilnice. Nu vrei sa arati ce simti, pentru ca nu esti sigura ca si el e atras de tine, asa ca il spionezi sa vezi daca iti arunca si el vreo ocheada! Il spionezi cu atata ardoare, ca de vreo doua ori te-a surprins cu privirea atintita asupra lui, si ai avut nevoie sa tragi adanc aer in piept ca sa-i poti arunca un zambet neutru. Ti-e teama ca a inceput sa banuiasca ceva.

E timpul sa faci urmatorul pas! Gata cu visatul, treci la actiune! Vorbeste cu el si creeaza un context in care sa-si poata manifesta interesul fata de tine: un context suficient de nevinovat ca sa nu se simta presat, cum ar fi “am auzit ca filmul x e bun… as vrea sa-l vad si eu… tu l-ai vazut?” Astfel ii lasi suficient loc si de initiativa, si de defensiva! Daca e interesat, va prinde din zbor oportunitatea de a face ceva impreuna cu tine dupa orele de munca. Daca nu, oricum nu vei avea de ce sa te simti jenata! In functie de raspunsurile lui, vei vedea daca e loc de o idila sau daca e mai bine sa-ti pui pofta-n cui!

Scenariul 2. Abia astept ziua de luni!

Lucrezi de mult cu seful actual, inca de cand iti era coleg. El a urcat treptat in ierarhie, in vreme ce tu te-ai concentrat mai mult pe viata ta personala. Acum ti se pare ca puterea ii sta tare bine, si ii remarci siguranta si relaxarea pe care le are in gesturi, in felul in care vorbeste, in tot ce face. Il admiri tot mai mult pe zi ce trece! Incerci sa iti faci cat mai bine munca, sa il impresionezi si sa ii arati in fiecare zi cate calitati ai. De cand ai aflat ca are probleme in relatia de cuplu, ai devenit foarte calda si prietenoasa, incercand sa-i transmiti subtil un mesaj de apropiere. Nu te mai recunosti: cu alti barbati esti sigura pe tine, insa in preajma lui simti ca redevii adolescenta!

Urmatorul pas este sa iti dai seama daca esti atrasa de el sau de puterea lui! Asa ca incearca sa-l intalnesti intr-un mediu in care nu mai e expert, in care cei din jur nu stiu ca e sef. Poate intr-o iesire in afara orasului in week-end, sau poate la o sala de sport. Daca te asiguri ca pe el il vrei, invita-l in oras spunandu-i ca ai nevoie de sfatul lui intr-o problema personala. Vorbeste-i despre tine si viata ta. Lucrurile o sa decurga natural daca si el vrea sa te cunoasca mai bine!

Scenariul 3. Doar un foc de paie?

Nu e barbatul din visurile tale, pe care ti l-ai dori alaturi dimineata cand deschizi ochii, dar te pune pe jar! Problema e ca pune cam tot departamentul pe jar, cand apare dimineata somnoros si neras. Toate colegele se intreaba pe unde a dormit. Apropierea lui te face sa nu mai fii coerenta, si cand te priveste ti se taie respiratia. Stie sa te tachineze si in secunda urmatoare sa te faca sa razi si nu mai esti stapana pe emotiile tale. Ca sa-ti recapeti controlul, trebuie sa faci ceva cu jocul hormonilor. Insa de cate ori incepi sa iti faci sperante si te gandesti ca ar putea iesi ceva frumos, o colega “binevoitoare” are grija sa-ti sopteasca la ureche ca e un Don Juan si sa-ti dea cateva detalii picante. Si tu nu mai vrei sa-ti rupa cineva inima! Totusi, el incearca sa te convinga ca esti mai mult decat o cucerire pe lista lui lunga: din tot departamentul, tie iti cere sfatul la proiectul la care lucreaza si tie ti se plange ca e obosit sau trist.

Ce faci daca te indragostesti?

Se spune ca e mai bine sa regreti ceva ce ai facut, decat ceva ce nu ai facut. Stai putin si priveste situatia la rece. Fa o lista cu lucrurile care te atrag la el si cu cele care nu iti plac. Esti convinsa ca daca te-ai apropia mai mult de el farmecul s-ar evapora? Atunci poti sa ai cateva intalniri fierbinti care sa te ajute sa-l uiti! Ai grija insa sa stai cu picioarele pe pamant, daca nu vrei sa suferi!

Esti dispusa sa-ti asumi riscul de a te implica emotional intr-o relatie? Ca sa nu risti prea mult, apropie-te de el cu pasi mici! Evita intalnirile la tine sau la el, iesiti la film, la teatru, in parc, ia-ti un timp care sa iti permita sa il cunosti mai bine si sa-ti dai seama ce intentii are. Daca si el s-a indragostit de tine, o sa se bucure de toate aceste lucruri simple pe care le faceti impreuna!

De ce sa nu te indragostesti la birou!

Inainte sa te implici intr-o relatie la birou, mai gandeste-te o data! Cantareste riscurile si hotaraste apoi daca merita!

Chiar daca nici nu ai inceput o relatie, fa bine si gandeste-te si la posibilul ei sfarsit! Daca o te desparti de el, n-o sa ai incotro si o sa-l vezi in fiecare zi, chiar daca ai vrea sa va desparta un continent! Daca tu esti cea parasita, vei simti ca toti se uita la tine cu mila sau cu dispret! Colegele nu o sa te poata consola, caci vei purta toata ziua pe buze un zambet triumfator, ca nu cumva sa arati ca o victima! Si cum o sa te simti daca o sa-l auzi vorbind la telefon cu o alta femeie, chiar sub nasul tau? Pe de alta parte, daca tu il parasesti, vei simti zile in sir privirea lui de caine parasit, si te vei simti vinovata! Si ceilalti nu vor sti de partea cui sa fie, asa ca intreaga atmosfera va avea de suferit.

In cazul in care ai o relatie cu seful tau, toate meritele si promovarile tale viitoare vor fi puse pe seama acestei relatii. Ceilalti o sa te invidieze, si daca nu ai suficienta incredere in tine, s-ar putea sa incepi si tu sa-i crezi. Stima ta de sine va avea de suferit! Tu vei munci mai mult decat toti ceilalti, pentru ca nu ai suporta sa primesti critici de la un sef care ti-e si iubit. Ai cauta sa eviti cu orice pret aceasta situatie, ceea ce va face ca ziua ta de munca sa fie mult mai stresanta!

Riscuri sunt si in cazul in care relatia evolueaza foarte bine, si va casatoriti. Studiile arata ca nu e bine sa petreci prea mult timp alaturi de partenerul tau de viata, pentru ca dispare misterul, apar mai repede rutinele, iar criticile devin mai dese. Gandeste-te ca o sa dispara micile placeri ale zilei: discutiile din pauze, o barfa cu prietenele, flirturile nevinovate. Daca atentia ta de indragostita o sa fie indreptata tot timpul catre el, in curand el o sa fie sufocat, o sa vrea sa stea mai mult cu colegii, si tu o sa se simta respinsa. Si tu, ca si el, ai nevoie de un teritoriu doar al tau!


Materialul a stat la baza unui articol publicat in revista Unica, 2005

wheel

Orice s-ar spune, nu-i usor sa fii sef. Daca „nu le ai”  intr-ale comunicarii, ramai in „turnul tau de fildes”. Cum e mai bine sa fii? Sa te distrezi cot la cot cu angajatii, sau sa pastrezi o distanta „scortoasa”, de frica sa nu ti se urce in cap?

E bine sa poti pastra o distanta in relatia cu subordonatii. Asta nu inseamna ca nu poti sa fii „prietenoasa” cu ei, sa le arati ca esti si tu om. E important sa fii atoritara in ceea ce priveste aspectele profesionale. E important sa ii faci pe subordonati sa inteleaga ca prietenia e prietenie si munca e munca.

Ai nevoie sa dezvolti o capacitate de a face o trecere naturala intre cele doua roluri, de prietena si de sefa, altfel subordonatii vor crede ca esti sefa si in pauze, si vor sta crispati, simtindu-se observati.

Probleme:

- daca ti-e greu sa spui nu si te lasi manipulata, daca ti-e greu sa critici angajatii cand gresesc, daca nu stii sa te impui si sa fii autoritara

- daca ti-e greu sa ii privesti ca oameni, si nu poti sa le tolerezi greselile.

Ce faci, cand esti sefa, sa ai relatii bune cu subalternii, fara sa-ti pierzi autoritatea?

Bazeaza-te pe puterea exemplului. Daca tu iti faci munca bine, cu placere, ii vei inspira sa faca la fel.

Nu mai poti plange pe umarul lor, cel putin nu la birou. Amana acest comportament dupa orele de serviciu. Oamenilor le e greu sa urmeze un lider care se vaicareste, sta trist, sau este inactiv si nu stie cum sa-si abordeze problemele personale.

De multe ori, subalternii te lauda in fata, si tu nu stii ce sa crezi: sunt sinceri, sau zic asa numai pentru ca vor sa se puna bine cu „stapanirea”? Apare un fel de „complexul fetei bogate” – nu mai stie daca este iubita pentru ceea ce este ea, in realitate, sau pentru banii ei.

Observa-le nu doar cuvintele, ci mai ales tonalitatea vocii, nuantele mai subtile. Nu o sa joace teatru perfect. Fii atenta la exagerarile lor. Daca iti place sa iti pleci urechea la laude si esti tentata sa te umfli in pene, esti predispusa la inselatorii si tradari. Sau chiar daca nu te vei confrunta cu o tradare, vor fi oameni care vor sta in apropierea ta si vor fi curtenitori din interes. Nu face promovari si nu acorda prime doar bazandu-te pe flerul ta, cere parerea mai multor colegi. Altfel, ii vei indeparta pe cei capabili, valorosi, dar care nu se pricep prea bine la laude sau le considera necuvenite.

Solutia este sa te cunosti, sa-ti cunosti limtele si calitatile. Astfel vei ramane cu picioarele pe pamant si vei discerne o apreciere sincera de o lauda interesata.

Atitudinea oamenilor se schimba fata de tine dupa ce devii sefa. Ce te face pe tine sa te schimbi? Se schimba ei pentru ca te schimbi tu sau invers?

Puterea ne schimba. Lasa sa apara la suprafata capacitati care inainte au stat ascunse. Pot sa apara calitati placute: entuziasm si curaj, si capacitatea de a te impune in fata celoralti.

Pot sa apara si rautati pe care inainte nu iti permiteai sa le rostesti. Frustrarile adunate din viata ta personala, acum le descarci asupra bietilor subordonati, la primul motiv care iti permite sa izbucnesti. La subordonati se intampla invers: ce aduna de la job descarca acasa, pe „subordonatii” de acasa, daca au, de cele mai multe ori pe copii.

Trebuie sa faci ca regulile sa li se para impersonale si impartiale, la fel si sanctiunile. Tu esti doar cea care le aplica. Nu e vina ta ca e vineri seara, ca afara e o zi de vis si ca ei inca sunt ingropati in lucru pana peste cap. Poti sa le spui ca-i intelegi, dar ca munca trebuie facuta. O vorba calda va face bine. Lunea urmatoare, poti sa le aduci aminte cum li s-a aglomerat munca saptamana trecuta, si sa-i ajuti sa se organizeze mai bine si mai eficient.

E important sa nu iei personal privirile nemultumite.

Sa fii sef e ca si cum ai fi parinte, si e important sa-ti tratezi subordonatii ca pe niste copii, cu blandete si severitate in acelasi timp.

Si tine minte ca ei au fata de tine reactiile pe care le aveau in copilarie fata de parintii lor. Daca atunci cand erau mici, erau criticati irational si erau presati sa faca lucruri care nu le placeau, vor crede ca si acum li se intampla la fel, in pofida evidentelor. Daca intelegi motivele din spatele comportamentului lor, iti va fi mai usor sa dedramatizezi situatiile tensionate si sa ramai calma si cu nervii intregi.

Multi oameni devin de nerecunoscut dupa ce ajung in posturi de conducere. Daca inainte pareau prietenosi si afabili, acum sunt plini de pretentii si au aerul ca „li s-a urcat la cap” sefia. Oare de ce? Au niste frustrari care se rezolva in felul asta? Ce anume poate sa-ti lipseasca de ajungi sa te porti in felul acesta?

Puterea corupe. Imaginea de sine devine grandioasa, insa in mod nejustificat, pentru ca nu te-ai transformat peste noapte, doar ai capatat o functie cu o anumita denumire si cu alte responsabilitati. Aceasta functie are in jurul ei o aura, e ravnita de aproape toata lumea, e invidiata. Asa ca ti se pare ca esti altfel decat inainte. Si cum de fapt nimic esential nu s-a schimbat in viata ta (e adevarat ca ai mai multi bani, dar si mai multe responsabilitati, mai putin timp liber si mai mult stres), ti e pare ca ceva nu e in regula. Si din moment ce tu crezi totusi ca esti altfel acum, inseamna ca ceva e in neregula la altii. Acesta e inceputul nasterii unui mic tiran.

E posibil ca tu sa fii un „om bun” in spatele functiei tale, dar sa fii neinteles, pentru ca ceilalti proiecteaza pe tine imaginea autoritatii si te transforma intr-un mic tiran?

Poti fi un om bun, dar daca ai ajuns sa fii considerat un tiran, probabil nu intelegi punctul de vedere al celorlalti si dai dovada de insensibilitate. Poate pentru tine e normal sa stai la birou mai mult de zece ore pe zi, si sa lucrezi si in weekend. Poate te gandesti ca tu ai muncit la fel ca ei in trecut, fara sa te plangi, si fara atatea beneficii. Dar alti oameni pot sa nu fie ambitiosi cum ai fost tu, sau pot avea alte prioritati, sau chiar probleme de sanatate, sau probleme acasa.

Care sunt calitatile unui sef?

  • Stie sa fie impartial
  • Stie sa faca oamenii sa fie o echipa si sa creeze o atmosfera placuta
  • Stie sa motiveze mozitiv

Care sunt defectele unui sef?

  • Ignora efectele pe termen indelungat de dragul rezolvarii problemelor pe termen scurt
  • Crede ca tot timpul ceilalti sunt de vina
  • Ignora nevoile si motivatiile specifice subordonatilor

Daca vrei neaparat sa ajungi sef inseamna ca ai o problema?

Nu e o problema sa-ti doresti sa avansezi in cariera sau sa ocupi o functie de conducere. Problemele apar daca esti stresata, daca esti invidioasa pe sefii actuali, daca iti ignori nevoile personale si stai peste program in mod regulat, ca sa faci o impresie buna. Pune-ti intrebari daca observi ca ai tot timpul nevoie sa-ti demonstrezi capacitatile si sa fii confirmata de ceilalti. Daca trebuie sa dovedesti ca ai valoare, si te simti obligata sa fii tot timpul cu un pas inaintea celorlalti, acesta poate fi semnul unui dezechilibru emotional. Simti o lipsa de afectiune pe care incerci s-o compensezi. Trebuie ca toata lumea sa vada ca esti un om deosebit ca sa accepti si tu ca esti ok.

Materialul a stat la baza publicarii unui articol in revista Unica, 2006.